De ce ar trebui să mănânci ciocolată la micul-dejun. Motivul surprinzător care te scapă de o mare problemă

ciocolata - FOTO: Freepik
De ce ar trebui să mănânci ciocolată la micul-dejun. Cum îți influențează sănătatea.

Ciocolata nu este prima opțiune de luat în calcul la micul-dejun, însă potrivit cercetătorilor acest deliciu ar putea avea efecte benefice asupra sănătății. Cercetătorii spun că mâncatul ciocolatei la micul dejun ar putea avea ”beneficii neașteptate”, ajutându-vă să ardeți grăsimea corporală.

Ideea este că ciocolata îți activează metabolismul și te face să arzi grăsimile, precum și să reduci nivelul de zahăr din sânge pe parcursul zilei.

Oamenii de știință din Boston, Massachusetts, au administrat 100 g de ciocolată cu lapte la 19 femei aflate la postmenopauză, la o oră după ce s-au trezit și cu o oră înainte de culcare.

Studiul a fost randomizat și controlat, iar cercetătorii au comparat apoi creșterea în greutate și alte măsuri cu cele care nu au avut niciun aport de ciocolată, notează Metro.

Vezi și: COVID-19, complicație asupra creierului. Ce este prosopagnozia și cum se manifestă

Care sunt beneficiile consumului de ciocolată la micul-dejun

- Consumul de ciocolată dimineața sau noaptea nu a dus la creșterea în greutate;

- Consumul de ciocolată dimineața sau seara poate influența foamea și pofta de mâncare, compoziția microbiotei, somnul și multe altele;

- Un consum ridicat de ciocolată în timpul orelor de dimineață ar putea ajuta la arderea grăsimilor și la reducerea nivelului de glucoză din sânge.
Ciocolata de seară/noapte a modificat metabolismul de odihnă și de exerciții fizice din dimineața următoare.

”Descoperirile noastre evidențiază faptul că nu doar ce, ci și când mâncăm poate avea un impact asupra mecanismelor fiziologice implicate în reglarea greutății corporale”, a declarat Frank A. J. L. Scheer, cercetător în neuroștiințe la Divizia de Somn și Tulburări Circadiane, departamentele de Medicină și Neurologie de la Brigham and Women's Hospital.

Vezi și: Nu mai arunca frunzele ridichilor. Transformă-le în preparate sănătoase și savuroase

”Voluntarii noștri nu au luat în greutate în ciuda creșterii aportului caloric. Rezultatele noastre arată că ciocolata a redus consumul de energie ad libitum, în concordanță cu reducerea observată a foamei, a poftei de mâncare și a dorinței de dulciuri demonstrată în studiile anterioare”, a completat Marta Garaulet, cercetător.

Motivul pentru care ciocolata ar putea fi de fapt benefică se datorează unor substanțe chimice benefice numite flavanoli care se găsesc în mod natural în cacao și care cresc oxidarea grăsimilor.

Cu toate acestea, studiul a fost limitat la femeile aflate la postmenopauză. Așa că, în mod nesurprinzător, ar trebui efectuate mai multe studii pe bărbați și femei mai tinere pentru a confirma dacă acest lucru este universal.

Până atunci, specialiștii recomandă un mic dejun care să ofere o combinație de proteine și carbohidrați fără excesul de zahăr și grăsimi.

Vezi și: Cum apare ciroza și de ce alcoolul nu e singurul vinovat. Irinel Popescu: Tratamente foarte eficiente care duc la dispariția virusului

Flavanolii, ce sunt

Cercetările arată că flavanolii din boabele de cacao, un ingredient al ciocolatei, sunt antioxidanți, ceea ce înseamnă că pot reduce deteriorarea celulelor. Celulele deteriorate pot duce la dezvoltarea cancerului.

Ceea ce nu se știe este dacă ciocolata în sine are un efect. Au existat o serie de studii privind beneficiile pentru sănătate ale ciocolatei, dar acestea au cerut în cea mai mare parte oamenilor să-și amintească cât de multă ciocolată sau produse din ciocolată au mâncat, apoi au comparat acest lucru cu faptul dacă au avut sau nu probleme cardiace sau cancer.

Indiferent de asta, studiile au venit cu rezultate mixte. Unele raportează că consumul de ciocolată poate reduce riscul anumitor tipuri de cancer, în timp ce altele nu arată niciun beneficiu. Altele arată că consumul de ciocolată crește riscul de cancer. Există dovezi mai puternice care sugerează că consumul de ciocolată poate ajuta la prevenirea bolilor de inimă. S-a demonstrat că flavanolii scad tensiunea arterială și fac ca inima, venele și arterele să funcționeze mai bine.

Este important de reținut că ciocolata este tot o bomboană și că are calorii, zahăr și grăsimi în plus. Mâncați-o cu moderație. La urma urmei, știm că a fi supraponderal sau obez este legat de anumite tipuri de cancer, ca să nu mai vorbim de diabet, boli de inimă și alte boli cronice. Dacă doriți să obțineți mai mulți antioxidanți, puteți mânca mai multe fructe și legume, potrivit cancer.org.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel