Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
La câteva ore după ce Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a spus că așteaptă până la sfârșitul săptămânii ca să vadă rezultatele raportului complet al Corpului de control al Ministerului, abia apoi îi va propune premierului dacă să-l demită sau nu pe Răzvan Vulcănescu, președintele CNAS, premierul României plusează! Viorica Dăncilă a trimis la rândul ei Corpul de control al Guvernului la CNAS și vrea cu orice preț demisia șefului CNAS, altfel îl demite ea mâine (marți).
„Azi am trimis Corpul de control al primului-ministru la CNAS. După cum știți, am cerut demisia domnului Vulcănescu. Mâine, dacă dânsul nu-și va prezenta demisia, îl demit și am cerut o propunere ministrului Sănătății, pentru că am văzut că în spațiul public a apărut ideea că nu știu cine face propunerea. Nominalizarea pentru președintele CNAS o face ministrul Sănătății. Casa Asigurărilor de Sănătate se află în subordinea primului-ministru. Deci mâine voi cere o nouă nominalizare și dacă președintele Casei Asigurărilor de Sănătate nu-și dă demisia, mâine îl voi demite", a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.
Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat joi (săptămâna trecută), pentru Agerpres, că nu se gîndește să renunțe la funcție. „Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncționalitatea platformei informatice și sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situație", a spus Răzvan Vulcănescu.
Purtătorul de cuvânt la CNAS, Daniel Osmanovici, care declarase miercurea trecută, într-un interviu la RFI pe tema defecțiunii sistemului informatic PIAS de la CNAS, că „oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem", a demisionat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...