O boală tăcută și devastatoare,...
Foamea este răspunsul firesc al organismului, iar uneori se manifestă cu dureri de cap sau de stomac, dar și cu dificultăți de concentrare.
Senzația de foame este normal să apară după mai multe ore de la masă, dacă însă aceasta apare la scurtă vreme după ce ați mâncat, aceasta poate fi pusă pe seama anumitor probleme legate de alimentele consumate, dar și a oboselii, stresului sau anumite condiții medicale.
”Senzația de sațietate nu poate fi la infinit un fals. Deci trebuie să se bazeze și pe mâncare corespunzătoare. Cele trei mese pe zi ar asigura, teoretic, o senzație de sațietate.
Însă, de multe ori, pe fondul emoțional simți că ai mai mânca ceva, că parcă nu te-a săturat masa respectivă și începi să ronțăi căutând senzația aceasta de sațietate, care de fapt este o căutare a unei liniști interioare”, a declarat dr. Ruxandra Pleșea, medic nutriționist, diabet și boli metabolice, la Antena 3 CNN.
În rândul persoanelor care vor să slăbească, micul dejun este o masă esențială, iar specialiștii în nutriție susțin că persoanele care nu sar peste această masă ciugulesc mai puțin în timpul zilei, fapt ce se poate vedea apoi pe cântar.
”Trebuie să știm că o masă echilibrată și care aduce senzația de sațietate trebuie să conțină proteine. Nu se poate fără.
Dintre acestea, o senzație imediată se obține cel mai des la consumul de ouă fierte”, a mai spus nutriționistul.
Oul este alimentul aproape perfect, având un aport important de minerale, vitamine și nutrienți, singurul element care îi lipsește fiind vitamina C.
Un ou mare conține: 78 de calorii, 5 grame de grăsime, sub un gram de carbohidrați, 6 grame de proteine, 62 de grame de sodiu, vitamina A, complexul de vitamine B, vitamina D, Vitamina E, vitamina K, fosfor, seleniu, calciu și 147 micrograme de colină, un macronutrient esențial pentru ficat, nervi, activitate musculară și dezvoltarea normală a creierului. De asemenea, colina susține un nivel bun de energie și menține un metabolism sănătos, potrivit Very Well Fit.
Alte alimente care pot să asigure sațietate pe un termen mai lung sunt supele, iar supele-cremă sunt cap de listă, deoarece au o capacitate crescută de a menține sațietatea, chiar și până la 6 ore.
”Trebuie să fie și fibre, trebuie să fie și salate, însă nu o să recomand niciodată consumul de salate și de crudități în cantitate mare, de dragul obținerii sațietății printr-un volum crescut pentru că după câteva zeci de minute iarăși apare foamea.
Dacă vei consuma mâncare caldă și foarte bogată în condimente și plante aromatice, se obține mai ușor această senzație de sațietate”, a spus dr. Ruxandra Pleșea.
În ceea ce privește consumul de fructe, care trebuie să fie între mese, ca gustări, merele au un scor mare de sațietate.
Acestea au un conținut ridicat de apă, dar și de fibre solubile, care încetinesc digestia.
Pentru o persoană sănătoasă, fiecare masă trebuie să fie echilibrată și să conțină o sursă de proteine, o sursă de grăsimi sănătoase, o sursă de carbohidrați, precum și legume, care au vitamine și minerale.
”Dacă ai mâncat corect și în cele 5 ore în care ar trebui să faci pauză și să nu mai mănânci nimic, tot te simți nesătul, poți să apelezi la lichide calde, la ceaiuri calce, cu scorțișoară, cu diverse plante aromatice care mai aduc și ele o păcăleală, însă în niciun caz nu te poți baza doar pe ele.
Când vine timpul să iei și următoarea masă, aceasta trebuie să fie perfect echilibrată”,a mai spus medicul.
O posibilă cauză pentru foamea exagerată este dată de scăderea nivelului de glicemie.
”În timp, această senzație se și antrenează, începi să fii din ce în ce mai responsiv, dar dacă ești într-o anumită situație metabolică și hormonală dezechilibrată, de exemplu, cum este cazul în rezistența la insulină, tot timpul te simți nesătul, tot timpul ți-ai dori să mai mănânci ceva, în special dulciuri.
Ești neliniștit, iar acest lucru trebuie investigat. De ce nu te simți sătul? De ce, pentru tine, o masă normală și echilibrată nu aduce sațietate.
Fie este o problemă de la mâncare, nu ai făcut o masă corectă, fie ești într-o situație hormonală care te dezavantajează, fie într-o situație emoțională în care își dorești împlinire, dar nu se obține cu mâncare, ci prin alte metode”, a mai spus nutriționistul.
Alte cauze care pot duce la foamea exagerată includ:
- consumul insuficient de proteine
- somnul insuficient
- consumul prea mare de carbohidrați rafinați
- o dietă cu un conținut scăzut de grăsimi
- consum insuficient de apă
- dietă săracă în fibre
- participarea la alte activități în timpul mesei și lipsa de atenție pentru ceea ce mâncați
- mâncatul pe fugă
- activitate fizică intensă
- consum exagerat de alcool
- consum frecvent de smoothie-uri și sucuri de fructe în detrimentul consumului de fructe și legume întregi
- stresul excesiv
- anumite medicamente, arată Healthline.
Vezi și: Sucul de varză, bogat în antioxidați, ajută la detoxifiere și slăbit. Ce alte beneficii mai are
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O boală tăcută și devastatoare,...
Gabriel Cotabiță a murit în urma unui...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Hidratarea este un obicei esențial...