Trei factori de risc majori duc la...
Cum avem grijă de creierul nostru. Care este cea mai mare greșeală pe care o facem dimineața. Prof. dr. Vlad Ciurea, medic primar Neurochirurgie a explicat ce trebuie să facem încă din momentul în care ne trezim pentru a avea grijă de creierul nostru.
”Trebuie să ținem creierul în activitate, să îl ținem normal și sănătos. Această activitate de mentenanță a creierului implică foarte multe elemente. Începem cu primele raze de soare, cu un zâmbet. Trebuie să gândim pozitiv, să ne uităm la ce e frumos. Chiar dacă lucrurile nu sunt cum vrem noi, trebuie să deschidem geamul, să fim extrem de optimiști, să inspirăm aer curat și să gândim la ce ne va fi bine peste zi.
Apa de dimineață trebuie să fie plată. Prima dată trebuie să bem apă și nu cafea. Trebuie să bem apă plată, nu cu alte ingrediente. Putem bea apă plată cu lămâie, la temperatura camerei, pe stomacul gol pentru că pătrunde în corp și curăță tot corpul, hidratează. Această stare de peste noapte, când organismul s-a odihnit, apa pornește.
Micul-dejun nu trebuie să fie în fugă și nici copios. Trebuie să fie ceva plăcut, cu puțină muzică, fără breaking-news, apoi urmează acea plăcere, adică cafeluța de dimineață. Nu trebuie să mâncăm imediat cum ne-am trezit. Pregătim organismul cu mișcare, cu gândire, cu lichide și apoi acest mic-dejun.
Urmează apoi să ne îmbrăcăm, să fim plăcuți pentru toată lumea și pentru noi. Această plăcere din oglindă se reflectă asupra stării noastre mentale, apoi în mod relaxant să ne deplasăm către serviciu, cu plăcere, fără claxoane, fără scandal. Viața trebuie să se desfășoare programat.
Pentru mentenanță trebuie să ne programăm ce facem în fiecare zi. Mă concentrez pe ce am eu de făcut, cu cele două perioade de activitate cerebrală între 10:00-12:00 și 16:00-18:00. Mă concentrez pe acestea. Între aceste ore funcționăm cel mai bine din punct de vedere cerebral. Merge creierul perfect.
Cafeaua de dimineață o bem în funcție de organism. Pledez pentru cea de dimineață și cea de după-amiază. O cafea face foarte bine după-amiaza. Pornește creierul. În jurul orei 19:00 este bine să oprești activitatea”, a explicat. prof. dr. Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie, la Antena 3 CNN.
Odihna este esențială pentru funcționarea normală a întregului organism, inclusiv pentru creier. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când dormim și, cel mai important, la ce oră trebuie să ne culcăm.
”În somn ne refacem. Bijuteria se liniștește și poate funcționa. În somn, toate procesele nervoase majore se curăță și se repornesc pentru a doua zi. Dacă nu dormim între 22:00-24:00 înseamnă că am pierdut un număr mare de elemente care ne refac bijuteria și nu mai este așa șlefuită”, a mai explicat prof. univ. Vlad Ciurea, medic primar neurochirurg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Acestea sunt cele mai importante...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...