Cros cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, în Parcul Tineretului

Cea de-a XX-a ediţie a Crosului Zilei Mondiale a Inimii se va desfăşura duminică în Parcul Tineretului din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, startul pe genuri şi vârste se va lua într-un punct pe marginea lacului Tineretului, iar înscrierea se va face cu aproximativ 30 de minute înainte de start, care va fi dat la ora 13,00, anuntă Agerpres.

"Ediţia 20 a Crosului Inimilor de pretutindeni reprezintă un mic pas către o Românie înseninată încă pe durata vieţilor noastre fiind organizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) - Centrul Regional Bucureşti şi de Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF), cu contribuţia Asociaţiei Mens Cordis", se arată în comunicat.

Voluntarii prezenţi vor oferi publicului măsurări de tensiune arterială, de greutate şi procentaj de grăsime corporală, iar cei interesaţi vor primi consiliere cardio-preventivă calificată.

Ziua Mondială a Inimii 2019 are scopul de conştientizare a efectelor benefice pentru sănătatea inimii a stilului de viaţă favorabil inimii, incluzând mişcarea pentru sănătate.

"După expresia Federaţiei Mondiale a Inimii, eroii inimii din toate ţările globului provoacă pe 29 septembrie indivizii, comunităţile şi organizaţiile să-şi asume câteva promisiuni pentru sănătate şi viaţă: angajarea copiilor noştri la o viaţă mai activă fizic - ruptă de vraja ecranelor; angajarea familiilor noastre în a găti şi mânca mai sănătos; angajarea mai activă a personalului medical în combaterea fumatului la pacienţi şi aparţinători; angajarea decidenţilor în sprijinirea politicilor globale pro-sanitate-cordis; angajarea patronatelor în asumarea unor măsuri favorabile sănătăţii inimii la locurile de muncă", afirmă sursa citată.

Societatea Europeană de Cardiologie recomandă 30 minute de mişcare cu ritm/intensitate moderate, în cele mai multe zile ale săptămânii, dacă se poate zilnic.

Iniţiată în 2000, Ziua Mondială a Inimii este celebrată în fiecare 29 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel