Criza de TIROXINĂ din pandemie. Corin Badiu: Noțiunea de insuficiență tiroidiană acută NU EXISTĂ

criza de tiroxina FOTO: Pexels @karolina grabowska
EXCLUSIV
Ce a generat lipsa tiroxinei din farmacii în perioada de lockdown și cât i-a afectat lipsa medicației pe cei cu boli endocrine.

În perioada de lockdown, persoanele cu afecțiuni cronice și-au făcut rezerve de medicamente din cauza fricii de a fi izolați în case. Printre aceștia s-au numărat și bolnavii cu patologii ale glandei tiroide, în special cei care sufereau de hipotirioidism și luau zilnic tratament de substituție cu tiroxină.

Situația actuală 

Irinel Popescu, realizatorul emisiunii ACADEMIA DE SĂNĂTATE de la DC Medical l-a întrebat pe Prof. Dr. Corin Badiu cum a evoluat această problemă. Din fericire, "nu avem deficiențe în această perioadă, cred că e și o chestiune de solidaritate socială care s-a schimbat față de ceea ce era inițial. Începând cu martie 2020, oamenii presupuneau că nu au cum să iasă din casă, nu au cum să-și obțină medicamentele necesare substituției curente și aceasta a determinat o atitudine agresivă", a declarat Dr. Corin Badiu, în exclusivitate pentru DC Medical.

Ce facem în cazul unui nou Cernobîl, cum oprim contaminarea. Dr. Badiu, despre zonele din România predispuse la CANCER tiroidian: Surprinzător

Insuficiența tiroidiană nu există

Dr Corin Badiu este doctor în științe medicale, medic primar endocrinolog și diabet, nutriție și boli de metabolism și este cadru didactic la UMF Carol Davila București. Acesta lucrează și la Institutul de Endocrinologie C. I. Parhon și ne asigură că lipsa tratamentului cu tiroxină pe o perioadă scurtă nu are efecte dramatice pentru pacient :“tiroxina este un medicament cu timp de înjumătățire de 7 zile. Noțiunea de insuficiență tiroidiană acută nu există".

"Chiar și în cazul pacienților care nu mai au deloc tiroidă, lipsa tratamentului pe perioade scurte nu are consecințe grave, iar aceștia  intră în mixedem într-o lună”, mai spune Dr. Corin Badiu.

Panica din lockdown

Dr. Corin Badiu explică ce a generat lipsa medicamentelor din farmacii în perioada de lockdown.

Pacienții cu boli cronice au intrat într-o “atitudine de panică în momentul în care nu au mai știut cum sa-și obțină tratamente”.

Specialistul în endocrinologie afirmă și faptul că “farmaciile erau oarecum alimentate pe principiul istoricului de necesar de substituție.Ulterior lucrurile s-au mai reglat, dar a fost o perioadă când unii au făcut stocuri și pentru alții nu au mai fost medicamente”.

Vezi și: Tiroxina, hormonul TIROIDEI

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel