Acesta este semnul cancerului...
Campania de vaccinare în rândul adolescenților vine după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, pe 23 iulie, acordarea extinderii indicației vaccinului Spikevax / Moderna împotriva COVID-19 pentru categoria de vârstă 12 - 17 ani, precizează CNCAV, într-un comunicat.
Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 28 de zile.
Înscrierea la programare a minorilor în platforma electronică se va putea realiza prin intermediul conturilor părinților, tutorilor sau ale aparținătorilor legali.
Din data de 2 august, vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de imunizare, la cabinetele medicilor de familie unde se administrează acest tip de vaccin sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough organizate la nivel național.
Vaccinarea este gratuită și voluntară, iar pentru facilitarea procesului de imunizare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care își exprimă acordul în acest sens. Documentul poate fi semnat de unul dintre părinți, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare adulții vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, pașaport, pentru adulți și certificatul de naștere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).
Pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză a fost depășit sâmbătă, a anunțat sâmbătă Comitetul național de coordonare a vaccinării împotriva COVID-19 (CNCAV), într-o postare pe Facebook.
„Peste 5.000.000 de persoane vaccinate! Astăzi am depășit pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19”, precizează sursa citată.
ROVaccinare reamintește că prin vaccinare împotriva COVID-19:
* se reduce riscul de infectare;
* se reduce riscul de transmitere a virusului;
* se reduce considerabil riscul de spitalizare;
* se reduce considerabil riscul de deces.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...