COVID-19: doi pacienți și o asistentă de la Fundeni, infectați

Tratament spital
Doi pacienţi şi o asistentă medicală de la Institutul Clinic Fundeni au testat pozitiv cu virusul COVID-19. 

Conducerea Institutului Clinic Fundeni din București precizează, într-un comunicat, că în unitatea medicală au fost depistaţi pozitiv doi pacienti şi o asistentă medicală. Aceasta este asimptomatică și a fost internată. „Am testat-o fiindcă am început să testăm personalul. Testăm pacienţii şi personalul. Testarea pacienţilor si a personalului ne permite depistarea de timpuriu a oricărui posibil focar şi, totodată, identificarea cazurilor asimptomatice pentru continuarea în siguranţă a activităţii uniţăţii medicale. Astfel am identificat o persoană complet asimptomatică şi am izolat-o, respectiv asistenta medicală", a spus conf dr Anca Coliţă, manager IC Fundeni. Asistenta medicală nu a intrat în contact cu nici un pacient. Și ea și toți cei care au intrat în contact cu ea au purtat echipament de protecție.

Cazurile COVID-19, depistate la Fundeni, nu pun în pericol activitatea Institutului, subliniază conducerea de la Fundeni. Cei doi pacienţi au fost transferaţi în spitalele COVID.

„Orice pacient care necesită internarea în Institutul Clinic Fundeni este izolat, i se face testul COVID și stă în zona de izolare, singur în salon, până avem rezultatul testului. Dacă este negativ, se duce în zona verde a secției, dacă este pozitiv se transferă la spital dedicat COVID. Cei doi pacienţi au fost testaţi. Ei aşteptau rezultatul testului în izolare. Am făcut ancheta pentru fiecare din ei. Tot personalul cu care au intrat în contact a purtat echipament de protecție. Când am primit testul pozitiv, i-am transferat", a explicat prof dr Alina Tănase director medical ICFundeni.

Din 6 aprilie, ICF face teste pentru COVID. Acum se fac 160 teste pe zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel