Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Corpul de Control al prim-ministrului a făcut o verificare la Spitalul Universitar de Urgență București („SUUB”) pentru intervalul 01.01.2017 - în prezent.
Raportul de control a fost finalizat pe 13 octombrie și a urmărit analiza următoarelor: verificarea respectării prevederilor legale și normelor interne privind organizarea și funcționarea entității; verificarea respectării prevederilor legale cu privire la constituirea și realizarea veniturilor, precum și cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor la nivelul entității; verificarea respectării prevederilor legale cu privire la atribuirea, încheierea și derularea contractelor de achiziții la nivelul entității; verificarea investițiilor efectuate în cadrul Blocului Operator Central, precum și a modului de organizare și funcționare a acestuia; verificarea altor aspecte considerate relevante sau care au făcut obiectul unor petiții transmise.
Ce spun că au descoperit cei din Corpul de Control:
* Fostul manager al spitalului nu a organizat concursuri pentru toate posturile de șef de secție (în perioada 2017-2020), așa cum prevede art. 185 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Abrogate și înlocuite de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2020 privind organizarea şi funcţionarea Corpului de control al prim-ministrului, precum şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătățire a activităţii acestuia. Din documentele puse la dispoziție s-a constatat că, în perioada supusă controlului (01.01.2017 – 12.08.2020), din totalul de 24 de secții clinice, 2 secții neclinice, un centru de hemodializă, o unitate de primiri urgențe și 5 laboratoare, au fost organizate de către entitate concursuri doar pentru 9 posturi de șef de secție. Au fost constatate o serie de posibile stări de incompatibilitate și conflicte de interese, în care s-ar afla mai multe persoane din conducerea spitalului (manager, șefi de secții), în special legate de deținerea unei funcții de conducere și prestarea unor activități în cadrul unei clinici private. Situația prezentată se regăsește sub incidența prevederilor art. 178 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere înlocuirile din funcție a unor șefi de secție (cadre universitare), din data de 12.06.2020, de către managerul interimar, s-a constatat că au fost împuternicite prin delegare atribuției de șefi de secție un număr de 5 medici ce nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 185 alin (7) din Legea 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, și anume nu dețin calitatea de cadru didactic universitar. Astfel, „în secţiile universitare clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de șef de secție, șef de laborator şi șef de serviciu medical se ocupă de către un cadru didactic universitar medical desemnat pe bază de concurs organizat conform prevederilor alin. (1)”. Această situație poate fi înțeleasă doar ca o măsură tranzitorie, care trebuie finalizată cât mai curând posibil și concretizată prin scoaterea la concurs a tuturor posturilor vacante de șefi de secție.
* Cu privire la modul de exercitare a controlului financiar propriu la nivel SUUB (perioada 2017 – 12.08.2020), s-a constat nerespectarea prevederilor legale de către conducerea spitalului în ceea ce privește acordarea vizei de Control Financiar Preventiv Propriu (CFPP), respectiv a: - Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare; - Ordinului nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, cu completările și modificările ulterioare. - OMFP nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
* Nu au fost respectate prevederile art. 46 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acorduluicadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, în toată perioada supusă controlului. Astfel, serviciul achiziții nu a depus în SEAP notificări cu privire la achizițiile directe, grupate pe necesități, care să cuprindă cel puțin obiectul, cantitatea achiziționată, valoarea și codul CPV. Cu privire la contractele încheiate cu VEOLIA ENERGIE ROMANIA SA Pentru perioada 2017-2019, spitalul, prin serviciul achiziții a încheiat mai multe contracte cu societatea VEOLIA ENERGIE ROMANIA SA, având ca obiect principal lucrări de reparații punct termic, fără a fi puse la dispoziția echipei de control documentele justificative pentru atribuirea acestor contracte, identificându-se mai multe erori/lipsuri, respectiv: lipsa caietului de sarcini, încadrarea eronată a obiectului contractelor (furnizare produse și prestare servicii, în loc de lucrări), lipsa proceselor verbale de recepție la finalizarea lucrărilor. Două dintre aceste contracte nu aveau nici măcar semnătura reprezentantului legal al entității controlate.
Din analiza celor 4 contracte menționate anterior precum și a documentelor puse la dispoziție de către personalul angajat în cadrul serviciului achiziții, s-a constatat încălcarea, de către conducerea spitalului, a normelor legale cu privire la inițierea, încheierea, derularea contractelor precum și nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor publice pentru aceste contracte. Cu privire la contractele încheiate cu NOVOMED INTERNAȚIONAL S.R.L. Pentru perioada 2017-2019 entitatea controlată a încheiat prin serviciul achiziții mai multe contracte cu societatea NOVOMED INTERNAȚIONAL S.R.L., având ca obiect principal achiziția de mobilier medical. Referitor la cele 6 contracte încheiate cu societatea NOVOMED INTERNATIONAL S.R.L., echipa de control a constatat următoarele: - în cazul contractului nr. 48893/26.08.2019, autoritatea contractantă a asigurat finanțarea cheltuielilor de natura investițiilor (mijloace fixe) din alte surse, respectiv din sursele de finanțare aferente bunurilor și serviciilor (obiecte de inventar). - în cazul contractelor nr. 48893/26.08.2019, nr. 53785/17.09.2019 și nr. 53786/17.09.2019, autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 7 alin. (5) (a depășit valoarea pragului de achiziție directă) și art. 18 alin. (1) și (3) (a divizat valoarea contractului, împărțind-o în mai multe contracte de achiziție directă) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. - Având în vedere faptul că, prin cele 6 contracte au fost achiziționate produse similare, autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la achizițiile publice derulate, (Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare, normele de aplicare alea acesteia, precum și HG 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe), respectiv încălcarea normelor cu privire la înregistrarea bunururilor în evidențele contabile, responsabilitatea revine atât managerului instituției, directorului economic cât și tututor persoanelor care au semnat aceste contracte.
* Aspecte privitoare la achiziția de măști și materiale sanitare în contextul pandemiei generate de virusul SARS COV 2, facem următoarele precizări: a) Cu privire la întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, respectiv identificarea sursei de finanțare, în vederea achiziției de materiale sanitare necesare contextului generat de pandemie, au fost constatate următoarele: - sumele reprezentând excedent din anul precedent, nu se regăsesc în rapoartele oficiale de execuție bugetară, aferente lunilor ianuarie, februarie, martie, așa cum prevede art. 68 alin. (4) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. - transmiterea comenzilor de măști, dezinfectanți și alte materiale sanitare, către Compania Națională Unifarm SA, s-a făcut în data de 22.03.2020 de către compartimentul achiziții al spitalului, prin e-mail. În acel moment, suma aferentă acestei achiziții nu era prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli, buget care a fost avizat de CA și aprobat de MS în data de 31.03.2020. b) Cu privire la acordarea vizei de control financiar preventiv propriu, pe documentele privind achizițiile de măști, dezinfectanți și echipamente de protecție, achiziționate în perioada pandemiei, au fost constatate următoarele: În anumite situații nu au fost respectate prevederile OMFP nr.1792/2002, precum și a reglementărilor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pe comenzile lansate către diverși furnizori (Compania Națională Unifarm SA, SOCADANCE S.R.L.), nu a fost aplicată viza CFPP, operațiunile înregistrate fiind astfel, supuse unui risc financiar.
* investițiile realizate în cadrul Blocului Operator Central și modul de organizare și funcționare a acestuia - conform art. 19 alin. (5) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă avea obligația să publice în SEAP rezultatul procesului de consultare a pieței, dar nu mai târziu de momentul inițierii procedurii de atribuire. Din documentele puse la dispoziție de către serviciul de achiziții, cât și din consultarea site-ului www.e-licitatie.ro, reiese faptul că rezultatul procesului de consultare a pieței pentru achizițiile care au vizat Blocul Operator Central, nu a fost publicat.
Întregul raport, AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...