Coronavirus, epidemie: un alt spital cu 1.500 de locuri, deschis la Wuhan, China

Pacient bolnav de coronavirus în spital  FOTO: Agenția Xinhua
Un alt spital cu o capacitate de 1.500 de locuri a fost deschis în Wuhan, China, unde a izbucnit epidemia provocată de noul coronavirus.

Autorităţile din Wuhan, oraşul chinez aflat în centrul epidemiei de coronavirus, soldată până în prezent peste 720 de morţi, au deschis sâmbătă un alt spital, cu o capacitate de 1.500 de paturi a arătat televiziunea publică.

Prima echipă medicală a ajuns la spitalul Leishenshan din Wuhan, iar pacienţii vor începe să fie internaţi de sâmbătă, a relatat televiziunea publică, citată de agerpres.ro.

Potrivit acesteia, spitalul beneficiază de 32 de saloane şi de o sală de operaţie.

Autorităţile din Wuhan, capitala provinciei centrale Hubei, au fost nevoite să transforme mai multe clădiri în spitale pentru a face faţă numărului mare de pacienţi care au contractat coronavirusul.

Huoshenshan, primul spital din Wuhan destinat persoanelor infectate cu coronavirus, a fost construit de la zero în doar opt zile şi a început de luni să primească pacienţi.

Noul coronavirus a infectat deja peste 34.500 de persoane şi a ucis peste 700 în China continentală (fără Hong Kong şi Macao), au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel