Hidratarea este un obicei esențial...
Douăsprezece cazuri asimptomatice de coronavirus au fost înregistrate la bordul unui vas de croazieră pe Nil, au anunţat vineri reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ai Ministerului Sănătăţii din Egipt, potrivit unor surse citate de agerpres.ro. Cazurile asimptomatice sunt persoane care transmit virusul, dar nu prezintă simptome ale bolii, precum febra. OMS nu a furnizat alte detalii despre cele 12 cazuri depistate la bordul vasului de croazieră.
Maria Kerkhove, epidemiolog al OMS, a declarat joi că această organizaţie nu consideră că transmiterea bolii de către persoanele asimptomatice ar reprezenta un factor major ce alimentează răspândirea epidemiei.
Vasul de croazieră se îndrepta spre oraşul Luxor din sudul Egiptului şi venea de la Aswan, precizează comunicatul comun dat publicităţii de OMS şi Ministerul Sănătăţii din Egipt. Deocamdată nu este cunoscut cu exactitate numărul persoanelor aflate la bordul vasului.
Cele 12 cazuri au fost diagnosticate după ce o femeie americano-taiwaneză care a participat la o croazieră identică în urmă cu câteva zile a fost testată pozitiv cu coronavirus la revenirea ei acasă.
Se crede că acea femeie a fost persoana care a răspândit virusul şi celorlalţi pasageri, se afirmă în acelaşi comunicat.
Cele 12 persoane contagiate vor fi transferate într-o unitate de izolare, iar toţi pasagerii care au intrat în contact cu ele vor fi plasaţi în carantină pentru 14 zile, a precizat ministerul egiptean.
Egiptul diagnosticase până acum doar trei persoane cu noul tip de coronavirus, iar una dintre ele s-a vindecat deja după ce a primit tratament medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Hidratarea este un obicei esențial...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...