Coriandru, sursă importantă de vitamina A și K. La ce trebuie să fiți atenți când îl consumați

coriandru. FOTO: Freepik @azerbaijan_stock
Coriandrul este planta aromatică cu un conținut important de vitamine și antioxidanți. Care sunt beneficiile pentru sănătate și la ce trebuie să fiți atenți când îl consumați.

Coriandru este una dintre plantele aromatice mediteraneene tradiționale, recunoscută în zona asiatică sub denumirea de coriandru de frunze. Este utilizat la scară largă în mâncărurile sărate din bucătăriile internaționale și are un gust și miros specific.

De altfel, florile emană un miros neplăcut, de ploșniță, iar odată cu maturizarea fructelor, mirosul devine aromat și plăcut, se arată în lucrarea ”Plantele medicinale de la A la Z”, unde este, de asemenea, specificat că numele acestei plante este derivat din două cuvinte grecești, unul însemnând ploșniță, celălalt anason.

Coriandrul se poate folosi ca plantă aromatizată, frunzele ca atare, în salate, ori semințele, ca adaos în mâncare, dar și medicinal, pentru efectul pe care îl are asupra sănătății, în special în afecțiunile gastro-intestinale, sub formă de infuzie a fructelor.

Coriandru, conținut nutrițional

100 grame de coriandru proaspăt conține:

- calorii 23

- carbohidrați 3,67grame

- proteine 2,13 g

- grăsimi totale 0,52 g

- fibre 2,8 g

- folați 15,5% din Doza Zilnică Recomandată (DZR)

- niacină (vitamina B3)  7% DZR

- acid pantotenic (vitamina B5) 11% DZR

- piridoxină (vitamina B6) 11% DZR

- riboflavina (vitamina B2) 12% DZR

- tiamina (vitamina B1) 5,5% DZR

- vitamina A 225% DZR

- vitamina C 45% DZR

- vitamina E 17% DZR

- vitamina K 258% DZR

- sodiu 3% DZR

- potasiu 11% DZR

- calciu 7% DZR

- fier 22% DZR

- magneziu 6,5% DZR

- mangan 18,5% DZR

- fosfor 7% DZR

- seleniu 2% DZR

- zicnc 4,5% DZR

- alfa și beta-caroten, cripto-xantină și lutein-zeaxantină, notează Nutrition&You.

Vezi și: De ce să mănânci sfeclă crudă. Cum îți poate ajuta ficatul și ce alte beneficii mai are

Coriandru, beneficii pentru sănătate

Prin conținutul bogat de vitamine, cu acțiune antioxidantă, coriandrul are multiple beneficii pentru sănătate.

Poate reduce nivelul glicemiei din sânge. Hiperglicemia este un factor de risc pentru apariția diabetului zaharat de tip 2. Semințele de coriandru, extract sau ulei, pot ajuta la scăderea glicemiei, motiv pentru care persoanele aflate sub tratament trebuie să fie atente atunci când consum această plantă pentru a nu interfera medicamentele cu planta.

Un studiu de laborator a arătat că semințele de coriandru pot reduce glicemia din sânge prin stimularea unei enzime care ajută la eliminarea zahărului din sânge, notează Healthline.

Luptă cu inflamațiile. Coriandrul oferă mai mulți antioxidanți, care previn deteriorarea celulară cauzată de radicalii liberi. Acești compuși includ terpinenul, quercetina și tocoferolii, care pot avea efecte anticancerigene, de stimulare a sistemului imunitar și neuroprotectoare, conform studiilor efectuate în eprubete și pe animale.

Poate fi benefic pentru sănătatea inimii. Unele studii efectuate pe animale și în eprubete sugerează că coriandrul poate reduce factorii de risc pentru bolile de inimă, cum ar fi tensiunea arterială ridicată și nivelul colesterolului ”rău”, LDL.

Poate proteja sănătatea creierului. Multe afecțiuni ale creierului, precum boala Parkinson, boala Alzheimer și scleroza multiplă, sunt asociate cu inflamația. Proprietățile antiinflamatorii ale coriandrului pot proteja împotriva acestor boli neurodegenerative, ce au impact asupra unui număr tot mai mare de persoane. De asemenea, coriandru este eficient în gestionarea anxietății.

Promovează digestia și sănătatea intestinală. Uleiul extras din semințele de coriandru poate accelera și promova o digestie sănătoasă.

Un studiu de 8 săptămâni efectuat pe 32 de persoane cu sindromul colonului iritabil a constatat că 30 de picături dintr-un medicament pe bază de plante care conține coriandru, administrate de trei ori pe zi, au redus semnificativ durerea abdominală, balonarea și disconfortul, comparativ cu un grup placebo.

Luptă împotriva infecțiilor. Coriandrul conține compuși antimicrobieni care pot ajuta la combaterea anumitor infecții și boli de origine alimentară.

Dodecenalul, un compus din coriandru, poate lupta împotriva bacteriilor precum Salmonella, care poate provoca intoxicații alimentare care pot pune viața în pericol.

Poate proteja pielea. Coriandrul poate avea mai multe beneficii pentru piele, inclusiv pentru erupții cutanate ușoare, cum ar fi dermatita.

Într-un studiu, extractul de coriandru folosit alături de alți compuși calmanți a putut fi folosit cu succes în tratarea iritației de scutec a sugarilor.

Ușor de introdus în dietă. Toate părțile plantei Coriandrum sativum sunt comestibile, dar semințele și frunzele sale au un gust foarte diferit. În timp ce semințele de coriandru au o aromă pământie, frunzele sunt picante și asemănătoare cu cele de citrice - deși unele persoane consideră că au gust de săpun.

Vezi și: Fructele bogate în zahăr și impactul asupra glicemiei. De ce sunt fructele de pădure recomandate diabeticilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel