Cori Grămescu: nu zahărul dintr-o amărâtă de pară este problema în alimentație

imagine cu rol ilustrativ
Cori Grămescu subliniază că nu are ”rost să facem comparație între zahărul din fructele dulci și zahărul concentrat” întrucât dulciurile au de patru ori mai mult zahăr.

Cori Grămescu consideră că nu există ”vedete ale alimentației de toamnă” și ”atâta timp cțt consumăm alimente neprocesate, legume în forma lor naturală, fructe în forma lor naturală, nu ar trebui să ne facem probleme”.

”Toamna este un sezon foarte plăcut și foarte ofertant din mai multe motive. În primul rând, temperaturile scad și asta înseamnă că metabolismul nostru se activează, deoarece consumăm mai multă energie ca să ne menținem temperatura. Și în al doilea rând, ne putem bucura de toate legumele și fructele pe care ni le oferă.

Nu cred că există neapărat vedete ale alimentației de toamnă, ci cred că atâta timp cât consumăm alimente neprocesate, legume în forma lor naturală, fructe în forma lor naturală, nu ar trebui să ne facem probleme, și bineînțeles să fie sezoniere pentru a evita prețurile exagerate și suplimentele de creștere artificială.

Aud des 'Nu pot să mănânc pară, că perele sunt dulci.' DA, câtă vreme în cea mai mare parte a timpului mâncăm alimente naturale, nu zahărul dintr-o amărâtă de pară este problema în alimentație, ci punga de biscuiței, punga de bombonele de ciocolată. Nu are rost să facem comparație între zaharul din fructele dulci și zahărul concentrat, pentru că dulciurile au de 4x mai mult zahăr decât fructele dulci.În alimentația de toamnă este important să mâncăm cât mai colorat, pentru că, de fapt, culorile din legume ne dau o indicație despre aportul lor de vitamine și antioxidanți.

Toamna trebuie să ne întărim imunitatea pentru a ne pregăti de sezonul rece și atunci ar trebui să fim atenți la tot ce înseamnă vitamina C (ardei, pătrunjel), vitaminele A și E (cartof dulce, mere, pere, dovleac) și bineînțeles cât mai multe fibre, adică legume la fiecare masă, deoarece fibrele ne reglează tranzitul digestiv, ceea ce înseamnă că flora intestinală este într-o zonă de echilibru și atunci sistemul nostru imunitar este întărit din interior.

Sistemul imunitar nu stă neapărat într-un complex de suplimente, ci mai degrabă în alimentația noastră, în odihnă, în mișcarea în aer liber, pentru că sub influența razelor solare se secretă în mod natural vitamina D și atunci sistemul nostru imunitar se întărește, și totodată făcând sport în aer curat sistemul nostru respirator este întărit și el. Practic creăm o barieră împotriva sezonului de răceală prin expunerea la aerul curat care ne oxigenează țesuturile, iar în felul ăsta ne susținem în mod real corpul”, notează Cori Grămescu pe rețelele sociale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel