COPAC: Salutăm proiectul MS de a introduce 21 de molecule noi pentru bolnavii cronic

Medicamente
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice consideră binevenit proiectul MS de a introduce 21 de molecule noi pentru tratamentul unor afecțuni grave.

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din Romania (COPAC) salută proiectul Ministerului Sănătății de a introduce 21 de molecule noi pentru tratamentul unor pacienți cronici cu afecțiuni grave, se arată întrun comunicat remis presei de către coaliție.

Pe de altă parte, având în vedere că cele mai multe dintre aceste tratamente așteaptă să fie aprobate încă din primele luni ale anului 2018, reprezentanții coaliției speră că proiectul de Hotărâre de Guvern să fie aprobat cât mai repede și să fie realizate și protocoalele de tratament, astfel încât aceste tratemente să ajungă cu adevărat la pacienți.

”Suntem bucuroși că în sfărșit a apărut acest proiect de Hotărâre de Guvern de includere a unor tratamente noi, însă sperăm că aceste tratemente să ajungă cu adevărat la pacienți având în vedere că și în alte cazuri realizarea protocoalelor de tratament a durat foarte mult. Acești pacienți au așteptat deja foarte mult și nu mai au timp. Ei au nevoie de tratament cât de repede”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din Romania.

Afecțiunile grave pentru care s-au aprobat cele 21 de molecule noi sunt boala Crohn, colita ulcerativă, limfom Hodkin avansat și folicular, leucemie, hemofilie, neoplasm pulmonar, mielom multiplu, boala castelman, artrită reumatoidă, artrită psoriatică.

COPAC a făcut în trecut nenumărate demersuri către Ministerul Sănătății pentru a lua cât mai urgent măsuri pentru introducerea acestor medicamente în lista celor compensate. 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel