Condițiile pe care trebuie să le respecte ONG-urile din domeniul sănătății mintale. Nou ordin de ministru

Doctor, mască. Foto: Ashkan Forouzani / Unsplash
Ministrul Sănătății a semnat azi, 27 mai, un ordin care reglementează condițiile pe care ONG-urile care au activități în domeniul sănătății mintale trebuie să le respecte.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat joi, 27 mai, un ordin prin care sunt modificate o serie de condiții pe care trebuie să le îndeplinească organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul sănătății mintale sau al protecției drepturilor omului, în vederea facilitării accesului acestora în unitățile de psihiatrie sau în centrele de recuperare și reabilitare.

”Pentru obținerea autorizației de vizitare a unităților de psihiatrie sau centrelor de recuperare și reabilitare, organizația neguvernamentală trebuie să aibă în statut printre obiective domeniul sănătății mintale sau al drepturilor omului, să dovedească faptul că a desfășurat activități în aceste domenii, iar pentru reprezentanții organizației este solicitată experiența în aceste domenii în locul vechimii ca angajat al organizației. Totodată, aceștia trebuie să facă dovada absolvirii unei instituții de învățământ superior, adăugându-se, pe lângă domeniile existente, și domeniile socio-uman, pedagogie și psihopedagogie.

De asemenea, pentru a crea un cadru organizat al vizitelor, acestea vor fi efectuate de unul până la cinci reprezentanți ai organizației neguvernamentale, iar autorizația se va emite nominal pentru reprezentanții fiecărei organizații și va permite acces liber în toate unitățile de psihiatrie și în centrele de recuperare și reabilitare timp de un an.

Pentru a preveni abuzurile sau accesul unor persoane fără experiență în cadrul unităților de psihiatrie, s-a introdus și obligativitatea ca președintele sau directorul organizației neguvernamentale să declare pe propria răspundere că persoanele pentru care se solicită accesul în cadrul serviciilor specializate de sănătate mintală au fost instruite privind scopul vizitei și că vor manifesta o conduită profesională care respectă și promovează valorile și drepturile persoanelor vulnerabile în beneficiul cărora se efectuează monitorizările. 

Scopul vizitelor de monitorizare este de a observa modul în care sunt respectate drepturile omului în instituțiile în care se află internate persoane cu probleme de sănătate mintală și/sau cu dizabilități mintale și psihice, de a informa autoritățile responsabile asupra constatărilor efectuate și, după caz, de a oferi informare și sprijin personalului și pacienților în vederea apărării și promovării drepturilor omului”, se arată într-un comunicat al Ministerul Sănătății.

Ordinul ministrului Sănătății urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel