Compania aeriană americană United Airlines le cere angajaților să se vaccineze anti-COVID-19, altfel vor fi CONCEDIAȚI

Toți angajații United Airlines trebuie să se vaccineze contra COVID-19. Foto: Facebook / United
United Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene americane, le-a cerut tuturor celor circa 67.000 de angajați ai ei să se vaccineze anti-COVID-19 până la sfârșitul lunii octombrie, în caz contrar riscă să fie concediați.

Într-o notă internă transmisă angajaților de conducerea United Airlines este subliniată „responsabilitatea” companiei de a garanta că angajații săi sunt în siguranță la locul de muncă și admite existența unor dezacorduri față de ordinul dat.

Conducerea United Airlines a acceptat unele excepții, precum cazuri de sănătate ce nu ar recomanda vaccinarea sau motive religioase, ce vor fi examinate de la caz la caz, notează CNBC.

Cea mai mare parte a angajaților acestei companii aeriene s-au vaccinat deja anti-COVID-19, procentul celor vaccinați fiind de circa 90% în cazul piloților și circa 80% pentru echipajele de cabină.

United Airlines ia astfel exemplul altor mari corporații americane ce au impus vaccinarea obligatorie a angajaților, precum procesatorul de carne Tyson Foods, cu 120.000 de angajați, sau Walmart, dar numai în cazul celor care lucrează la birou, la fel ca Walmart procedând și Google, Facebook, Uber sau Lyft.

Decizia unor companii de a-și obliga angajații să se vaccineze vine în contextul relansării pandemiei din cauza răspândirii variantei Delta mai contagioase a coronavirusului. Autorități federale americane le-au cerut de asemenea angajaților să prezinte la locul de muncă dovada vaccinării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel