Deciziile nutriționale, în special...
Comisia Europeană a transmis luni că ''înţelege'' starea de saturaţie a cetăţenilor după aproape doi ani de pandemie şi respectă dreptul la proteste paşnice, dar îndeamnă la respectarea restricţiilor decise de statele UE confruntate cu o înmulţire a cazurilor de COVID-19, întrucât aceste măsuri, împreună cu vaccinarea, sunt ''calea de ieşire'' din această pandemie.
''Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie'', a declarat luni la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.
După înmulţirea cazurilor de COVID-19 în mare parte din UE mai multe state membre au reintrodus restricţii şi în ultimele zile au avut loc proteste, unele cu incidente, în Belgia, Olanda şi Croaţia. ''Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse'', a adăugat Dana Spinanţ, amintind că le revine autorităţilor publice din statele membre să decidă ce măsuri aplică.
Uniunea Europeană, împreună cu partenerii din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), are în prezent pe ansamblul său o rată a vaccinării anti-COVID-19 de 65,5%. Dar se înregistrează diferenţe majore de la o ţară la alta, procente mari având Portugalia (81 %), Irlanda (76 %) sau Spania (74 %), mai în urmă fiind Germania, Suedia (67% fiecare) sau Austria (64%), iar cele mai slabe rate ale vaccinării sunt în Polonia (53 %), Slovacia (45 %), România (35 %) şi Bulgaria (24 %).
''Vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă şi vaccinaţi-vă! Acestea sunt cuvintele care ne vor ajuta să ne asigurăm că putem învinge acest virus'', a subliniat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker. ''Ceea ce este clar, cu cifre (...), este că cu cât rata vaccinării este mai ridicată, cu atât este mai mică rata spitalizării şi cea a mortalităţii'', a insistat el.
Conform unor surse de la Bruxelles, în zilele următoare Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a contagierilor. Potrivit Politico.eu, executivul comunitar urmează de asemenea să abordeze posibilitatea condiţionării de administrarea dozei de vaccin booster a valabilităţii certificatului verde după o anumită perioadă de timp, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Deciziile nutriționale, în special...
Un studiu recent sugerează că există...
Un nou studiu arată că diagnosticarea...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Produsele ecologice nu sunt automat...
În 2016, Philip Morris International...