Chirurgie pediatrică - mai mulți copii tratați la Slatina după deschiderea liniei de gardă a secției

Secția Chirurgie pediatrică a Spitalului Județean din Slatina are de anul trecut linie de gardă. Lucrurile s-au îmbunătățit simțitor în ce privește serviciile medicale și numărul pacienților a crescut.

Tot mai puțini copii trimiși spre alte spitale și tot mai mulți copii trataţi în Secţia de chirurgie şi ortopedie pediatrică a spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, județul Olt. Schimbarea vine după deschiderea liniei e gardă din toamna trecută, potrivit medicului-şef al secţiei, Maria Negoiţă.

Aceasta a precizat pentru agerpres.ro că situaţia Secţiei chirurgie şi ortopedie infantilă de la Slatina s-a îmbunătăţit în ultimul an, precizând că față de anul trecut, cân era singurul medic, acum sunt cinci medici ortopezi pediatrici și patru chirurgi pediatrici.

Totodată, majoritatea copiilor cu afecţiuni din sfera chirurgiei şi ortopediei pediatrice ajunşi la spitalul din Slatina sunt trataţi în această unitate, astfel încât nu mai este necesară trimiterea lor către alte spitale din cauza lipsei medicilor.

De la unu, la nouă medici, în mai puțin de un an

"La un moment dat am rămas singură pe secţie şi am încercat să ţin cât de cât ritmul câteva luni, după care din toamna anului trecut am reuşit să deschidem linia de gardă şi să ne vină şi ceilalţi colegi. În momentul acesta suntem cinci medici, patru chirurgi pediatri şi un ortoped pediatru. (...) S-au angajat doctori tineri, veniţi din centrele universitare, inclusiv pentru ortopedie pediatrică, s-a deschis linie de gardă, s-au făcut ceva paşi.

Încercăm să ne ocupăm să fie mult mai bine", a spus medicul specialist în chirurgie pediatrică Maria Negoiţă.
Medicul a precizat că printre patologiile tratate acum la Slatina sunt apendicita, peritonita, herniile, afecţiuni din sfera ortopediei, însă în cazurile complexe, după diagnosticare şi investigare, pacienţii sunt direcţionaţi către clinicile universitare.

"Din ce în mai mulţi (copii sunt trataţi la Slatina - n.r.) şi datorită deschiderii liniei de gardă. Încercăm să tratăm cazuri din ce în ce mai complexe, dar ne mai trebuie experienţă. (Spre alte spitale - n.r.) se duc numai cazurile care pun într-adevăr probleme şi necesită tratament în secţiile clinice universitare.

Au început să fie rezolvate mai multe cazuri în care este necesară intervenţie chirurgicală, a crescut şi patologia tratată, s-a diversificat. A început să se opereze ortopedie pediatrică, crescând abordarea şi prezenţa pe gărzi am început să avem din ce în ce mai multe cazuri. (Se tratează la Slatina - n.r.) hernii, apendicite, peritonite", a completat Maria Negoiţă.

Medicii de la această secţie au participat joi şi vineri la Zilele Medicale Slătinene, eveniment în cadrul căruia medicii de la SJU Slatina, dar şi din alte spitale şi din centre universitare au prezentat 38 de lucrări de specialitate.

Această secție a spitalului s-a remarcat în ultimii ani prin deficitul de medici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel