Certificatul COVID, prelungit cu încă un an. Este valabil până în 30 iunie 2023

certificatul covid - FOTO: Freepick
Certificatul COVID a fost prelungit. Vezi data până la care va fi valabil.

Certificatul COVID a fost prelungit cu încă un an de zile. Parlamentul European şi statele membre au convenit să prelungească, până la 30 iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii.

Sunt state europene care nu mai solicită acest document la intrarea pe teritoriul lor.

”Extinderea regulamentului va asigura faptul că călătorii din UE, precum și cei din țări terțe conectate la sistem pot continua să utilizeze certificatul digital COVID al UE pentru a călători în interiorul Uniunii în statele membre în care sunt necesare aceste certificate de călătorie. Dacă situația sanitară permite acest lucru, regulamentul poate fi abrogat și mai devreme”, arată comunicatul de presă al Parlamentului European.

La sfârşitul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Vezi și: Chirurgia generală, de la tehnicile clasice la supraspecializări. Constantinoiu: A luat un mare avânt

Dozele, trecute pe certificatul de vaccinare

Certificatele de vaccinare ar trebui să reflecte toate dozele administrate, indiferent de statul membru în care persoanele au fost vaccinate, este un alt punct asupra căruia au căzut de acord membrii Parlamentului European.

De asemenea, va fi prevăzută posibilitatea de a emite un certificat care să ateste recuperarea după boală în urma unui test antigen, iar gama de teste antigenice autorizate utilizate pentru a obține un certificat COVID-19 va fi extinsă. Totodată, va fi prevăzută posibilitatea de a permite eliberarea de certificate de vaccinare pentru persoanele care participă la studii clinice, arată comunicatul Parlamentului European.

Vezi și: Cum ne putem proteja de alimentele falsificate. Bilic: Primul semn de suspiciune...

Certificatul COVID, recunoscut în 33 de țări

33 țări (și teritorii) din afara Uniunii Europene au aderat la sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID.

Este vorba de: Albania, Andorra, Armenia, Cabo Verde, El Salvador, Insulele Feroe, Georgia, Israel, Islanda, Liban, Liechtenstein, Moldova, Monaco, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Macedonia de Nord, Norvegia, Panama, San Marino, Serbia, Singapore, Elveția, Taiwan, Thailanda, Tunisia, Togo, Turcia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Uruguay, Statul Cetății Vaticanului, potrivit RO Vaccinare.

Certificatele COVID eliberate în aceste 33 țări (și teritorii) sunt acceptate în UE în aceleași condiții ca și certificatul digital al UE privind COVID. În mod similar, certificatul digital al UE privind COVID este acceptat de cele 33 țări.

Certificatul se poate scana cu Aplicația Check DCC, realizată de STS, care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații Google Play și App Store pe un telefon mobil sau o tabletă cu sistem de operare Android sau IOS.

Aplicația Check DCC este disponibilă și pe dispozitivele cu sisteme de operare IOS și în versiunea web. Verifică AICI

Vaccinare cu a patra doză

Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager. Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.

Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Sănătății.

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel