Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc

Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS - Foto: Freepick
EXCLUSIV
Legea asigurărilor sociale de sănătate. Cum funcționează CNAS, care sunt cele 17 categorii de persoane scutite de CASS și cine plătește pentru ele.

În 1997, legea asigurărilor sociale de sănătate, că se uită acest element, acest cuvânt - sociale - nu sunt asigurări obișnuite, nu le încheie cineva, a venit ca o speranță, în primul rând, într-o finanțare mai bună. A fost adoptată, în unanimitate în Senat și la Cameră parcă a avut o abținere, două, nu știu, oricum nesemnificative. Fusese din 1996 adoptată în Senat și a început să funcționeze prin anul 2000, efectiv să intre în medici de familie.

Și spune această lege, așa: că în cazul nostru, Casa Națională de Asigurări achiziționează servicii, dar nu spune că de la public sau de la privat. Cum a făcut, că asta ne dorim, competiție, dar tocmai competiția lipsește? Adică schimbăm legea ca să fie corespunzătoare realității sau aplicăm legea și în cazul ăsta mai avem ceva de făcut pentru a avea această competiție corectă", a spus jurnalistul Val Vâlcu.

Spitale private sau spitale publice: ce predomină în România. Adrian Wiener, despre privatizare și bugetul unui spital: Banii urmează pacientul. 85% din buget e alocat salariilor

Ce se întâmplă dacă bei 44 de pahare de vin conform tradiției. Paparau: E greu de crezut. Comă alcoolică sau deces

Infecția cu Campylobacter: cauze, simptome, tratament. Atenție la lapte și carnea crudă. Dorobăț: Se ajunge la ATI

"În general în perioade de criză sau în sisteme aflate în crize permanente, cum este sistemul de sănătate, competiția pe comunicarea politică este una acerbă. Acolo se pot stoarce foarte multe comunicări politice electoraliste. Votul! Cum a fost teama pentru privatizarea sistemului. În sistemul de sănătate este chiar incertă zona de decidență.

Am vorbit de descentralizarea sistemului, de exemplu. În fapt, politicile sanitare le face Casa de Asigurări prin felul și ceea ce finanțează, cu cât finanțează și cum finanțează.

Practic, sunt generatorul de politici publice. Ne adaptăm întotdeauna ca și furnizor de servicii medicale la ce finanțează Casa, cu cât finanțează Casa și în ce condiții finanțează Casa.

Fără să vrem, practic, politicile publice sunt făcute de finanțator, ceea ce n-ar fi logic, n-ar fi corect. Ministerul Sănătății ar trebui să genereze strategii și politici de sănătate", a declarat Adrian Wiener, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii "Dezbateri în sănătate".

"În momentul de față Ministerul controlează Casa", a intervenit Val Vâlcu.

"Ministerul mai degrabă întreabă Casa dacă anumite lucruri pot fi cumva traduse într-o-acceptanță financiară. Vă dau un exemplu concret.

S-a propus acum vreo trei ani și era o propunere foarte bună ca și medicii care nu sunt în contract cu Casa și oferă servicii în privat să poată să prescrie rețete compensate sau să dea bilete de trimitere, pentru că acest lucru, ca pacientul să beneficieze de medicamente sau de bilete de trimitere ține de calitatea de asigurat a pacientului, nu de relația contractuală dintre medic și Casă, care poate să fie sau nu.

Adică practic îi răpești pacientului acest drept în măsura în care doar medicii aflați în relație contractuală cu Casa pot să scrie aceste rețete sau bilete de trimitere. Era o formă concurențială în care practic medicii din ambulatoriile private ar fi putut să ofere servicii complete pe tot ciclul pacientului. Din nou se prorogă și acest lucru.

Există un conflict între cât finanțăm și care e nevoia medicală. După cum bine știți, cam în prima săptămână din lună se încheie fondurile pentru laborator, fondurile pentru analizele radiologice care sunt disponibile pacienților. Practic, sistemul de gatekeeping e inerent. Dacă atâta-i plafonul, cu biletul ăla de trimitere, eu nu pot să beneficiez decât dacă intru în plafonul cu care Casa finanțează furnizorii finali", a completat Adrian Wiener.

"Practic triajul îl face șansa, dacă vii mai devreme. Sau experiența, dacă știi că se termină repede", a mai spus Val Vâlcu.

"E evident că nevoia medicală din România nu poate fi asigurată la plafonul de finanțare de acum", a spus medicul Wiener.

Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Wiener: Cam 40% dintre cei dintre asigurați plătesc

 

"Revenind la asigurări, sigur că următorul pas în reforma sănătății ar trebui să fie și o reformă a asigurărilor de sănătate, a felului în care, fie că pe structura de piloni, fie o altă formulă în care să existe o o posibilitate de coplată, o posibilitate de susținere. Pentru că acum, la modul în care funcționează acum sistemul de sănătate, practic 39 din 100 de asigurați plătesc CASS.

Deci cam 40% dintre cei dintre asigurați plătesc. Există 17 categorii de persoane care sunt scutite de plata CASS, dar sunt asigurați", a subliniat Adrian Wiener, care a continuat cu lista celor 17 categorii de persoane scutite de plata CASS.

Conform art. 213 din Legea Nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, cele 17 categorii de persoane scutite de CASS sunt:

- toti copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu realizeaza venituri din munca; 

- tinerii cu varsta de pana la 26 de ani, inclusiv cei care parasesc sistemul de protectie a copilului si nu realizeaza venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare; sotul, sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate; 

VEZI ȘI: Tratamentul care distruge cancerul pulmonar: Pacienți în stadiul 3, inoperabili, s-au vindecat doar medicamentos, FĂRĂ chimioterapie. E impresionant

- persoanele ale caror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Ordonanta Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950 – 1961, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si persoanele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei fata de eroii martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, daca nu realizeaza alte venituri decat cele provenite din drepturile banesti acordate de aceste legi, precum si cele provenite din pensii

- persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse, cu exceptia celor obtinute in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 519/2002, cu modificarile si completarile ulterioare; 

- bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii Publice, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau din alte resurse.

- femeile insarcinate si lauzele, daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.

Sunt asigurate persoanele aflate in una dintre urmatoarele situatii, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, in conditiile prezentei legi: 

a) satisfac serviciul militar in termen; 

b) se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, acordat in urma unui accident de munca sau a unei boli profesionale; 

c) se afla in concediu pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani si in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani; 

d) executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv; 

e) persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj; 

f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane si se afla in timpul procedurilor necesare stabilirii identitatii; 

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare; 

h) pensionarii, pentru veniturile din pensii pana la limita supusa impozitului pe venit; 

i) persoanele care se afla in executarea masurilor prevazute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla in perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate, daca nu au venituri.

"Sunt 17 categorii, ceea ce se traduce în 40% raport de dintre cei care efectiv plătesc CASS pentru a beneficia de calitatea de asigurat. Ori evident, nu este sustenabil.

Până acum, lucrurile funcționează în mod următor: constatăm în trimestrul unu care este deficitul fondului național de asigurări de sănătate și vine o subvenție de la bugetul de stat și acoperă aceast acest drept. Nu e sustenabil. Fondul nu e sustenabil acum.

Una dintre reformele din PNRR este și sustenabilitatea fondului, în sensul că cineva pentru acei oameni trebuie să plătească punctual", a mai spus Adrian Wiener.

"Adică este o persoană dintr-un grup vulnerabil, este asigurat, dar pentru el plătește Guvernul", a explicat Val Vâlcu.

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel