Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Sarcina vine cu o serie de întrebări importante pentru viitoarea mamă, care pentru siguranța fătului va face multe schimbări ale stilului de viață.
Astfel, femeia însărcinată va acorda o mai mare atenție alimentației, va renunța la consumul de alcool, la activitățile fizice solicitante, dar și la rutina de îngrijire a pielii și a părului.
Mona Croitoru - ”From Mona with Gloss”, unul dintre cei mai logevivi bloggeri de beauty din România, a oferit câteva sfaturi cu privire la vopsitul părului în perioada sarcinii, oferindu-se ca exemplu în acest sens. De altfel, Mona Croitoru se remarcă prin culorile vibrante pe care le poartă în păr, deci și pentru sine a fost o provocare să găsească soluții sănătoase.
Un lucru foarte important atât pentru îngrijirea pielii, cât și a părului este să alegeți produsele care au un conținut cât mai mic de chimicale, dar și să adaptați produsele la noua condiție, știut fiind faptul că în perioada sarcinii, ca urmare a modificărilor hormonale apar schimbări și la nivelul pielii.
”În perioada sarcinii m-am descurcat foarte bine, pentru că mi-am pus culorile doar pe lungime.
Adică mi-am lăsat părul să crească natural, nu l-am decolorat în perioada respectivă, dar am și noroc pentru că eu decolorarea mi-o fac o dată pe an, atunci când doresc să urc din nou culorile.
Dar altfel, am lăsat părul să crească natural și aici sunt doar niște pigmenți. Nu se folosește oxidant, așa că pur și simplu mi-am pus culorile și mi-am păstrat look-ul și pe perioada sarcinii.
Ne facem un balayage înainte și îl păstrăm 9 luni pe acela, de exemplu”, a spus Mona Croitoru, în exclusivitate, în cadrul emisiunii Pastila de frumusețe de la DC Medical, Spectacola și DC News.
De asemenea, mai spune Mona Croitoru, de principiu, dacă faceți balayage-ul pe lungimea părului nu ar trebui să afecteze scalpul.
Mai mult, specialistul în frumusețe afirmă că în privința produselor de îngrijire, inclusiv cele legate de păr, părerile sunt foarte împărțite.
”Este foarte bine să ne facem căutările și să întrebăm medicul. Sunt până la urmă atâtea ingrediente care ne afectează, în toate produsele astea, încât este bine să limităm în această perioadă, cât se poate. După aceea, ne revenim și ne punem de toate pe cap”, a mai spus Mona Croitoru.
Dacă însă vreți să vă vopsiți în mod clasic, medicii ostetricieni recomandă ca acest lucru să fie amânat până în al doilea trimestru de sarcină.
Primul trimestru este o perioadă de creștere și dezvoltare rapidă a fătului dumneavoastră. Se formează organe importante, inclusiv creierul și măduva spinării.
Dacă doriți să fiți precaută, așteptați până când această perioadă critică s-a încheiat înainte de a pune mâna pe vopseaua de păr.
”Mulți medici recomandă să nu vă vopsiți părul până în săptămâna 13 a sarcinii, doar pentru a fi în siguranță”, spune dr. Salena Zanotti, medic ginecolog-obstetrician, citat de Cleveland Clinic.
De asemenea, dacă aveți alte condiții la nivelul pielii, precum psoriazis sau eczeme, este indicat să vă consultați cu medicul înainte de a alege să vă vopsiți.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...