Ce este Languishing, noul SINDROM post-COVID. Ciurea: E greu să faci față la așa ceva!

Ce este Languishing - Foto: Pexels @martproduction @Andrea Piacquadio
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a dezvăluit care e sindromul post-pandemie care ne afectează. 

"Am scris despre un nou sindrom care afectează tot mai mulți oameni la nivel mondial: „languishing”.

Tradus, ar însemna „lâncezire” și descrie o stare emoțională în care pur și simplu îți vezi propria viață „prin ceață” și nu mai întrezărești rostul lucrurilor.

Este un efect al pandemiei: al izolării, al restricțiilor, al veștilor rele pe care le-am primit zi de zi, mai bine de doi ani. E greu să faci față la așa ceva!

Mai mult sau mai puțin, suntem cu toții afectați.

Cercetători din toată lumea au studiat acest fenomen și au ajuns la aceleași concluzii: languishing este efectiv o deteriorare a stării de bine, un stres cronic, o stare psihologică negativă.

Ce e de făcut?

Să discutăm despre asta – este important să conștientizăm. Apoi, să ne fixăm zilnic mici obiective.

Cu fiecare mic obiectiv îndeplinit, ne vom simți mult mai bine.

Câteva exemple: să facem un drum, (o scurtă excursie, vizită, plimbare până într-un anumit punct), să rearanjăm cărțile, hainele sau vasele, să citim un anumit număr de pagini dintr-o carte pe care o lăsasem deoparte, să ajutăm o persoană aflată în nevoie, să facem zi de zi o faptă bună față de un coleg, vecin, animal, plantă... Lista poate fi foarte lungă. Mici obiective.

Acesta este secretul. Și nu ne oprim! Fiecare zi cu obiectivul ei. Sănătate!", a scris Vlad Ciurea, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel