Care sunt urgențele medicale ale sezonului și cum pot fi ele evitate. Medic: Nu vă hazardați

care sunt urgentele medicale. FOTO: Freepik @tete_escape
Condițiile meteo, sărbătorile de iarnă și traficul aglomerat sunt câteva dintre sursele de urgențe medicale ale finalului de an. Cum putem gestiona lucrurile și ce trebuie să facem pentru a nu fi nevoiți să ajungem la camera de gardă.

Perioada sărbătorilor, dar și sezonul rece, sezonul infecțiilor respiratorii, sunt două direcții care pot genera urgențe medicale. Pentru a putea trece cu bine de finalul de an, dar și de provocările care vin, fie că vorbim de excesele culinare sau de agitația de pe ultima sută de metri, este important să acordăm atenție semnelor pe care primim de la organism, dar și respectăm o serie de măsuri, simple și de bun simț.

”Urgențele din acest sezon, care este rece și umed, sunt legate în principal de variațiile de temperatură și de umiditate care se întâlnesc în această perioadă, dar și anumite obiceiuri, obișnuite sfârșitului de an, și care produs și ele anumite condiții medicale de urgență”, a declarat dr. Cristian Pandea, medic primar de Urgență, la Digi 24.

De altfel, este un lucru cunoscut cu privire la creșterea numărului de cazuri de infecții respiratorii, iar acestea se pot număra printre urgențele medicale, mai ales în rândul celor mai vulnerabili, adică persoanele vârstnice, aflate la risc, precum și copiii, în special cei foarte mici, pentru care virusul sincițial respirator este o reală amenințare.

”În sezonul actual, de exemplu, infecțiile de căi respiratorii superioare, infecțiile acute, de tipul pneumoniilor, sunt o problemă real.

Gripa a început să îți facă simțită prezența, cazurile de COVID-19, de asemenea, sunt încă în actualitate, pe de o parte, iar pe de alta, o categorie de urgențe care nu este deloc de neglijat este legată de acutizarea unor afecțiuni cronice, în principal la vârstele înaintate, cum ar fi afecțiunile cardiovasculare, bolile cronice pulmonare, diabetul zaharat, dar și ale boli cronice, care generează un număr de cazuri care se adresează serviciilor de urgență”, a mai spus medicul.

De asemenea, venirea sărbătorilor de iarnă, în care sunt respectate ”obiceiurile și tradițiile” culinare, iar acestea nu sunt  ”de natură a preveni anumite neplăceri digestive”, astfel că ”urgențele digestive pot fi și ele numărate între cazurile de urgență de sezon”, a adăugat medicul.

Vezi și: Primul semn care prevestește un AVC. Mulți îl ignoră. Pandrea: Dacă nu cedează la nimic, e bine să te alarmezi

Urgențele de sezon, prevenire

Deși nimeni nu își dorește să ajungă la Urgențe, mai ales în perioada sărbătorilor, medicul a atras un semnal de alarmă cu privire la aglomerația și nervozitatea din trafic, precum și la aventurarea în activități pentru care populația nu este pregătită nici fizic, nici echipată corespunzător.

În acest sens, medicul a oferit câteva indicații, astfel încât perioada următoare să fie cât mai lipsită de incidente neplăcute.

”În legătură cu patologia de urgență respiratorie, ar fi de respectat precauțiile pe care le-am urmat cu toții, într-o măsură destul de serioasă în timpul pandemiei, adică evitarea locurilor aglomerate, dacă nu este necesar, pentru că transmiterea se face pe cale respiratorie.

Iar în ceea ce privește acutizările bolilor cronice, evitarea expunerii prelungite la frig, la umezeală, respectarea cu strictețe a tratamentului, evitarea deplasărilor în condiții de temperaturi scăzute, atunci când nu este necesar.

Și ar mai fi în discuție, dacă ne referim la condițiile de trafic, care generează un număr important de urgențe traumatice în această perioadă, măsurile de prevenție a accidentelor rutiere, respectarea  și adaptarea vitezei condițiilor de trafic, respectarea regulilor de circulație, la modul general, dotarea mașinii cu echipamente corespunzătoare sezonului”, a mai spus medicul.

De asemenea, a subliniat și aspectul accidentelor sportive, dar mai ales ”hazardarea în activități sportive extreme poate genera și ea astfel de accidente și ar trebui evitate anumite excese din acest punct de vedere”.

Potrivit medicului de urgență, ”situațiile medicale neprevăzute sunt dictate de semnalele, simptomele, semnele de alarmă, astfel încât, de exemplu, durerea toracică sau tulburările de respirație, febra mare, toate sunt semne care ne pot sugera o agravare a stării de sănătate și atunci este util ca adresarea către un serviciu de urgență să fie neîntârziat”, a concluzionat medicul.

Centre speciale de asistența medicală pediatrică pentru viroze respiratorii. Vezi aici LISTA centrelor

Au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe.

Pentru aceasta, a fost modificat ordinul ministrului Sănătății nr. 1.513/2020. În acest moment, la nivel național, sunt pregătite 59 de unități ambulatorii pentru copii, cu circuite separate, a anunțat Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Teo Trandafir, dietă. Ce mănâncă în fiecare zi: Nu o pot savura ca oamenii obișnuiți! Sincer, banii de mâncare au dispărut!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel