Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Foamea este o senzație pe cât de normală, pe atât de naturală, iar oamenii nu ar trebui să intre în panică atunci când trec printr-o astfel de stare, mai ales că organismul are suficiente resurse pentru a rezista nu ore, ci zile, comparativ cu senzația de sete care trebuie potolită, căci deshidratarea poate avea efecte nocive asupra sănătății.
Nutriționistul Mario Popescu a explicat care sunt alimentele care ne pot potoli foamea, dar a și demontat mitul paharului de apă. Astfel, acesta a precizat că pentru a trece de această senzație trebuie să consumăm alimente care oferă un grad de sațietate cât mai mare.
Potrivit nutriționistului, pe primul loc în rândul acestor alimente sățioase se află cele din proteină animală, fie că vorbim de carne sau de ouă.
”În primul rând sunt alimentele cu proteină animală de calitate, aici avem un piept de pui, dar contează și modul în care este preparat.
Proteina crește rata metabolismului foarte mult și astfel o să avem senzație de sațietate pentru un timp îndelungat. De asemenea, putem introduce 1-2 ori pe săptămână carnea roșie, respectiv porcul și vita, aceasta are un grad de sațietate foarte ridicat și vine la pachet și cu puține calorii”, a explicat nutriționistul Mario Popescu.
Cât privește porția recomandată, aceasta trebuie să fie între 150-200 de grame. ”Organismul va trebui să consume resurse pentru a metaboliza proteina și de aici și senzația de sațietate pe care o vom avea pe parcursul zilei”, a precizat Popescu.
O altă sursă de proteină animală este cea din ouă, care pot fi consumate de preferat fierte sau poșate. ”Pot fi consumate și în omletă, dar ar trebui să nu adăugăm foarte mult ulei, dar nici șuncă sau cașcaval.
Este o regulă de aur în nutriție care spune că nu se amestecă la o masă mai multe proteine animale.
De aceea oul este recomandat a se consuma cu legume, pâine integrală, avocado. Dar să avem mare grijă, dacă îl fierbem să nu fie prea tare, căci atunci când are acea culoare mai închisă el devine toxic. Gălbenușul ar trebui să fie cât mai lichid, iar astfel ne vom bucura mai mult de el”, a mai spus nutriționistul.
Vezi și: Detox cu smoothie de pepene roșu. Popescu: 2-3 luni, cât ține sezonul
Un alt aliment ce ne ”păcălește” foamea este ovăzul, un produs bogat în fibre, care și el oferă senzația de sațietate pe termen lung. ”El vine la pachet și cu proteine de calitate, cheia dacă este un aliment de origine vegetală. Avantajul ovăzului este dar de faptul că este foarte versatil, adică poate fi amestecat și în smoothie-uri, în brioșe”, a mai spus Popescu.
Pastele integrale au un conținut foarte mare de proteine, dar și de fibre, deci sunt de asemenea sățioase. ”Dacă le preparăm cu legume sau cu suc de roșii, atunci avem și proteină completă. Practic putem înlocui cu succes o masă”, a subliniat nutriționistul.
Legat de consumul de cartofi, de altfel, un aliment considerat de bază, Popescu a precizat că nu trebuie consumați fierbinți, dar nici cu adaos de unt, așa cum eram obișnuiți cu cartofii copți. Iar explicația este una simplă.
”Cartoful, cu cât îl mâncăm mai fierbinte, cu atât indicele lui glicemic crește. Iar acest lucru ne impactează glicemia”, mai spus Mario Popescu.
Povestea care ne spunea că atunci când ne este foame să bem un pahar de apă este doar un mit, în opinia nutriționistului.
”Este o chestie că ne umple imediat stomacul, dar apoi, într-un timp relativ scurt, 5-10 minute, vom simți iar foamea. Și nici dacă avem o cafea alături nu ne ajută în acest sens, însă ne putem bucura de alte beneficii, dar nu că ne va potoli foamea.
Și mare atenție, să nu consumăm cafea pe stomacul gol, mai ales dacă suntem predispuși la boli gastrice căci este posibil să ni le accentueze”, a adăugat nutriționistul.
Când îți este foame să bei o gură de apă nu este deloc o glumă, așa cum de multe ori ne-am gândit de-a lungul vieții când auzeam această expresie.
Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a prezentat în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, kitul anti-foame, din care face parte, în primul rând, sticla de apă.
”Este important să ne împrietenim puțin cu senzația de foame, că intrăm foarte mult în panică atunci când simțim senzația de foame, ne este frică de foame și de fiecare dată apelăm la alimente pe care nu ar trebui să le aducem în corpul nostru. Apoi suntem triști că ne îngrășăm, că nu arătăm bine, că a venit vara și nu ne place cum arătăm în costumul de baie.
Recomandarea mea este ca tot timpul să avem acest kit la îndemână, fie că vorbim despre frigiderul de acasă, fie că vorbim despre birou sau mașină. Putem avea elementele acestea, câteva dintre ele, cel puțin, inclusiv în torpedoul mașinii astfel încât să nu ne oprim la prima benzinărie și să punem mâna pe primul produs ambalat de pe raft să ne ostoim foamea”, a explicat Anca Alungulesei, terapeut în nutriție. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...