Cardul european de sănătate, la ce e bun și cum îl obții. Mergi peste hotare?

Carduri Foto: CNAS/Facebook
Pentru cei care plănuiesc vacanțe peste hotare, dar și pentru cei care călătoresc în interes de serviciu în alte țări din Uniunea Europeană, prezentăm Cardul european de sănătate. Ce este el, cu avantaje aduce posesorului, de ce e bine să îl ai și, nu în ultimul rând, cum îl obții.

Cardul european de sănătate este documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.

Acest document se eliberează la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări de maxim 12 luni, în afară granițelor României, și este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE.

Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiționată de prezentarea acestuia în niciuna dintre țările membre, fiind suficientă prezentarea oricărui alt tip de asigurare medicală, se arată pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cine poate deține un astfel de card?

Pot deține card european de asigurat toți cetățenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și fac dovadă achitării la zi a contribuției. Dar, atenție, pentru a nu scoate bani din buzunar, trebuie să fii asigurat în momentul în care îl folosești.

„În situația în care persoană care a obținut un card nu îndeplinește toate condițiile în baza cărora s-a eliberat cardul pe toată perioada de valabilitate a acestuia (inclusiv plata contribuției de asigurări sociale de sănătate) și în această perioada beneficiază de servicii medicale în cadrul unei deplasări într-un stat membru al Uniunii Europene, persoană în cauză va suportă contravaloarea acestor servicii. În această situație, casă de asigurări de sănătate emitentă a cardului va rambursa contravaloarea acestor servicii instituției din statul membru care a acordat serviciile și, ulterior, va recupera contravaloarea acestora de la persoană în cauza", se arată pe site-ul CASMB

Cum verifici dacă este asigurat? Informații AICI.

Ce drepturi are asiguratul cu card european?

Pe baza acestui Cardul european de asigurat, asiguratul are dreptul de a beneficia de asistență medicală necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al UE.

Acest card nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecțiuni preexistente deplasării, pentru astfel de cazuri fiind în continuare nevoie de completarea formularelor E112 sau S2, după caz. Despre ele, găsiți AICI informații.

Revenind la subiectul nostru, serviciile medicale acordate în statele membre UE, în baza cardului, sunt cele prevăzute de legislația fiecărui stat și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare.

Informații suplimentare privind serviciile de care beneficiați pe teriroiul UE/SEE în baza Cardului European, găsiți AICI.

Cât costă, cât e valabil și cum îl obții?

Cardul este gratuit, valabil 12 luni de la data eliberării și, cu maxim o lună înainte de expirarea lui, se poate obține unul nou urmând aceași procedură

Dacă vrei card european de sănătate trebuie să urmezi următorii pași:

1. Mergi la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparții cu domiciliul. Completezi și semnezi cererea de eliberare a cardului european de asigurat.

2. Se prezintă actul de identitate (BI/CI) în original și se depune o fotocopie a acestuia însoțită de documentele doveditoare ale calității de asigurat (după caz, adeverință de salariat, fotocopia Formularului 212 (Declarația unică) înregistrat la ANAF, talon de pensie, adeverință de elev/student etc). Pentru minori (vârsta sub 18 ani), se atașează copia certificatului de naștere/CI dacă are peste 14 ani, iar la cererea făcuta în numele copilului se atașează copia actului de identitate al părintelui care semnează cererea. Minorul trebuie să fie înscris pe lista unui medic de familie aflat în relatie contractuală cu casa respectivă de asigurări de sănătate unde se depune cererea.

3. În termen de 7 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor de mai sus, după verificările de rigoare, cardul va fi emis și distribuit de Poștă la adresa înscrisă pe cerere. Studenții/masteranzii care studiază în statele membre UE pot obține CEASS numai dacă beneficiază de bursă de la statul român.

În prezent, Casele de Asigurări de Sănătate emit (solicitanților de Card European) Certificatul de Înlocuire Provizorie, document prevăzut de Regulamentele europene, care conferă aceleași drepturi la asistența medicală necesară pe parcursul deplasărilor temporare, Cardurile Europene urmând a fi transmise prin serviciile poștale la adresa înscrisă pe cerere.

Detalii suplimentare pentru asigurații din București găsiți AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel