Generația Z și tinerii Millennials...
Cancer de prostată, Elton John. Muzicianul, în vârstă de 72 de ani, a fost diagnosticat în 2017, optând pentru tratament chirurgical şi nu pentru chimioterapie întrucât nu a dorit ca boala ''să planeze asupra'' familiei sale.
În autobiografia intitulată ''Me'' şi publicată în foileton de cotidianul Daily Mail, cântăreţul mărturiseşte că intervenţia chirurgicală, realizată în Los Angeles, a fost ''un real succes'', dar că ''s-a aflat la un pas de moarte'' după ce a contractat o infecţie în America de Sud. Artistul a petrecut 11 zile într-un spital din Londra, perioadă în care stătea treaz noaptea ''gândindu-mă dacă voi muri''. Probleme de sănătate l-au determinat să renunţe la a mai pleca în turnee pentru a petrece mai mult timp alături de soţul său, David Furnish, şi de copiii cuplului, Zachary şi Elijah. "În spital, singur, în mijlocul nopţii, mă rugam: te rog, nu mă lăsa să mor, te rog, lasă-mă să-mi văd din nou copiii, mai dă-mi puţin timp", a scris artistul, potrivit Agerpres, care citează Press Asociation.
"Într-un fel bizar, am simţit că timpul pe care îl petreceam recuperându-mă era răspunsul la rugăciunile mele: dacă vrei să trăieşti mai mult, trebuie să înveţi să trăieşti aşa, trebuie să o laşi mai moale. (...) A fost ca şi cum mi s-a arătat o altă viaţă, o viaţă pe care mi-am dat seama că o iubesc mai mult decât turneele. Muzica este cel mai minunat lucru, dar nu se compară cu momentele în care Zachary îmi povesteşte despre cercetaşi sau antrenamentele de fotbal. (...) Toate îndoielile pe care le mai aveam în legătură cu retragerea din turnee s-au evaporat pur şi simplu", mărturisea artistul, citat de Agerpres.
Elton John, care în prezent se află în mijlocul turneului Farewell Yellow Brick Road, a dezvăluit în cartea sa de memorii că s-a distanţat de prinţesa Diana după ce aceasta a renunţat a mai scrie prefaţa unei cărţi pentru fundaţia cântăreţului de luptă împotriva SIDA. Cei doi s-au împăcat în ziua în care designerul Gianni Versace a fost ucis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Alimentația în sezonul rece poate fi...