Autodiagnosticarea pe internet poate...
Reprezentanții Colegiului Medicilor Stomatologi recomandă ca fiecare cabinet stomatologic să stabilească măsuri pe care să le ajusteze ”gradual la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, în funcție de numărul de cazuri și de focare de infecție, precum și a existenței sau inexistenței unor zone în care a fost instituită carantina aflate pe raza acestor unități administrativ-teritoriale, luând în considerare faptul că orice măsuri adoptate cu titlu obligatoriu la nivelul corpului profesional trebuie să țină cont de principiul proporționalității în sensul că acțiunile corpului profesional trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma din domeniul sănătății, republicată”.
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, prof. dr. Ecaterina Ionescu a transmis mesajul de mai jos:
”Stimați colegi,
Simțim cu toții presiunea acestei perioade extrem de apăsătoare cauzată de pandemia de COVID-19 și știu că disperarea este cu atât mai mare cu cât lipsesc răspunsuri importante care ar trebui să stea la baza calculelor privind reorganizarea activității de medicină stomatologică. Poate că tensiunea ar mai ușor de suportat dacă am ști când putem reveni la o activitate normală, dacă am avea siguranța că pacienții noștri vor pune accentul pe sănătatea orală și după această perioadă cu grele încercări sau dacă am avea măcar siguranța că lucrurile ar putea funcționa la fel ca înainte de această pandemie. Aceste certitudini nu există nicăieri la nivel mondial, prin urmare suntem obligați să reflectăm foarte bine la ceea ce facem acum pentru că totul va avea ecou în felul în care vom fi capabili să ne revenim.
După cum bine știți în această perioadă de pandemie, Ordonanța Militară nr. 2/2020 este cea care ne organizează și ne reglementează exercițiul profesiei, nu CMSR și nici președintele lui. CMSR nu face legi, nici ordonanțe, nici ordine de ministru sau hotărâri de Guvern, iar recomandările nu sunt legi. Atribuțiile Colegiului Medicilor Stomatologi din România sunt limitate la apărarea, autorizarea, controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic stomatolog pe teritoriul României, ca profesie liberală, de practică publică autorizată, precum și aplicarea unitară a legilor și regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei.
Corpul profesional are datoria să apere demnitatea și să promoveze drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, să apere onoarea, libertatea și independența profesională a medicului stomatolog în exercitarea profesiei și să asigure respectarea de către medicii stomatologi a obligațiilor ce le revin față de pacient și de sănătatea publică. CMSR nu a încălcat și nu va încălca niciodată legea sau ordonanțele în vigoare. Nu este deasupra legilor, ci se supune lor! Nu a facilitat activitatea nimănui altfel decât în cadrul legilor profesiei. Acestea fiind spuse, rugămintea mea este ca înainte de a face diverse afirmații, fie ele și neacuzatoare, dar fără acoperire în realitatea obiectivă, este corect, moral, colegial, dar mai ales legal, să ne informăm asupra reglementărilor legale în vigoare. În loc să criticăm, doar de dragul de a ieși în evidență cu orice preț, ar trebui să venim cu soluții, cu idei constructive de care ACUM avem cu toții nevoie.
Interesul personal, oricât ar fi el de justificat, nu trebuie să primeze în fața interesului societal! Prin urmare, vă scriu acest mesaj să exprim cu toată responsabilitatea că atât timp cât voi fi la conducerea acestui Colegiu voi apăra DOAR interesele medicilor stomatologi și pe cele ale pacienților, și nu interesele particulare ale unui grup, nu interesele firmelor și nici pe cele ale diverselor asociații. Am fost și am rămas un om al dialogului, sunt de acord că putem avea opinii diferite și sunt convinsă că din confruntarea de idei rezultă progresul. Știu, de asemenea, că întotdeauna vor fi persoane nemulțumite, important este să fie bine pentru cei mai mulți dintre noi.
Noi, cei din conducerea CMSR, trebuie să ne gândim atât la cei au cabinete, cât și la cei care nu au cabinet dar lucrează ca angajați (și care sunt majoritari), la cei aflați aproape de pensie, dar și la rezidenții care au viitorul în față, la cei care lucrează în marile aglomerări urbane, dar și la cei din mediul rural, cu alte cuvinte, CMSR îi reprezintă pe toți profesioniștii acestei bresle, fără nicio discriminare. CMSR nu este o noțiune abstractă, ci este reprezentată de o conducere care știe și înțelege toate problemele stomatologiei și se implică în mod real în rezolvarea lor.
Noi, cei din conducerea CMSR, știm calitatea profesională a medicilor stomatologi români pentru că și noi am contribuit la formarea profesională a unora dintre dumneavoastră. Meritați și merităm mai mult, dar din păcate BINELE nu depinde numai de noi! Vă asigur că scopul CMSR și al colegiilor teritoriale este să menținem numărul cabinetelor de medicină dentară și facem eforturi reale să ne asigurăm că ținem în viață absolut orice cabinet, oricât de mic ar fi. Am conștientizat sacrificiul, am înțeles situațiile dificile prin care treceți cei mai mulți dintre dumneavoastră. Vă mulțumesc tuturor celor care ați respectat exemplar cerințele și restricțiile impuse de autoritățile statului și vă asigur de tot respectul meu! Numărul dumneavoastră este covârșitor mai mare față de al celor care au decis să aibă o altă atitudine decât cea de respect profesional și colegial.
Data de 15 mai desigur că nu va însemna sfârșitul riscului de contaminare și răspândire a infecției cu noul coronavirus, de aceea este în curs de elaborare o serie de recomandări pentru perioada de după starea de urgență, recomandări care se vor baza pe argumente științifice în concordanță cu datele existente în acest moment despre virus. Aceste recomandări sunt foarte importante pentru a asigura atât sănătatea pacienților noștri, a echipei de lucru, cât și a fiecăruia dintre noi. Vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați trimis propuneri de măsuri pentru ceea ce va urma după data de 15 mai. Le-am luat în considerare pe toate și le veți regăsi în documentul final. Revenirea la o activitate cât mai aproape de normal implică în mod necesar și asigurarea elementelor esențiale de protecție individuală, iar CMSR a inițiat o serie de demersuri în acest sens.
Știm, de asemenea, că avem nevoie de măsuri economice specifice acestei perioade pentru a supraviețui, motiv pentru care avem constant astfel de discuții cu reprezentanți ai autorităților statului. În propunerile pe care noi le facem către autorități urmărim ca fiecare profesionist să primească ajutor financiar, ajutor care să țină cont de costurile suplimentare, de scăderea numărului de pacienți cauzată de regulile de distanțare, de timpii mai lungi de dezinfectare și de alte elemente care au impact asupra productivității și a veniturilor noastre. Răspunsul precoce, proactiv al profesiei de medic stomatolog pentru a proteja siguranța pacienților și a ajuta la aplatizarea curbei a avut un impact semnificativ asupra cabinetelor stomatologice. Ajutorarea financiară pe termen scurt, dar și reconsiderarea fondului alocat stomatologiei în relația cu CNAS, ar putea ajuta la ușurarea deficiențelor financiare. De ani de zile ducem o luptă continuă pentru a face autoritățile statului să înțeleagă importanța stomatologiei în asigurarea stării de sănătate orală și generală și de a îi arăta pacientului că este vital pentru sănătatea lui orală să aibă o relație strânsă cu medicul stomatolog încă din primii ani de viață. Am convingerea că dacă rămânem uniți și acționăm cu bună credință, avem o șansă de a ieși cu bine din această perioadă”.
Decizia Colegiului Medicilo... by Florina Pop on Scribd
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Alimentația echilibrată, bogată în...
Mindfulness, considerat o soluție...