Palpitațiile inimii, adesea...
Dr Andrada Bogdan, Medic Specialist Cardiologie, Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic Sanador, spune că la pacientul cu boală arterială periferică în două din trei cazuri pot fi afectate și inima sau creierul, așa că diagnosticul trebuie pus cu mare atenție și lând în considerare toate posibilele comorbidități.
„Poți să tratezi bine în momentul în care ai un diagnostic bun. Un diagnostic corect, complet, atât al bolii propriu-zise cât și al comorbidităților asociate ale pacientului. Și aici aș face doar observație spunând că 2 din 3 pacienți cu boală arterială periferică au boală importantă la nivelul vaselor coronare. Altfel spus, când ai un astfel de pacient, întotdeauna, chiar și fără simptome, trebuie să te gândești la boala coronariană, și măcar o electrocardiogramă, o valoare cardiologică, o ecografie cardiacă pacientul ar trebui să facă. Așa se întâmplă în 2 din 3 cazuri”.
Ca să ai un diagnostic complet, ai nevoie de evaluare clinică și trebuie să stabilești și anatomia bolii, spune medicul. Asta presupune o ecografie Doppler, spre exemplu, iar dacă valorile acesteia nu sunt normale, atunci se ajunge la standardul de aur în diagnosticul acestei afecțiuni, adică la arteriografie.
„Ca să ai un diagnostic complet în mod evident că ai o evaluare clinică însă importantă este și anatomia bolii, pe care poți să o afli vizualizând arterele. Standardul de aur pentru vizualizarea arterelor este arteriografia membrelor inferiare, care este o manevră care se face și la noi din ce în ce mai mult. Este o manevră minim invazivă, cu riscuri minime și beneficii maxime. Practic, cu anestezie locală, ajungem până la nivelul aortei abdominale, vasul principal al organismului, și acolo unde el se bifurcă și dă vasele de la picioare, se injectează substanță de contrast, care colorează vasele și se face o vizualizare a arterelor de sus până jos. De ce e importantă anatomia? Pentru că poți avea sedii diferite de îngustări și de obstrucții. Și până nu știi unde este îngustarea cea mai sus situată și cea mai jos situată, nu știi exact cum să tratezi. Și cum v-am spus că întotdeauna este un raport între cerere și ofertă, degeaba încerc eu să fac ceva jos dacă în sus nu are cum să-mi vină sânge și invers. (...) Ecografia Doppler se face de rutină. În primul rând pentru că este cea mai accesibilă și în al doilea rând pentru că dacă este normală atunci îndrumi pacientul către alte investigații, te gândești la alte probleme. La neuropatia diabetică sau la problemele ortopedice din cadrul piciorului diabetic. Dacă însă există modificări, până când nu vizualizezi tot arborele arterial la nivelul piciorului, nu poți să iei o decizie terapeutică”, a epxlicat dr Andrada Bogdan.
Ce se întâmplă dacă diagnosticul nu este unul fericit, dacă sunt probleme? Cum se rezolvă prin cardiologie intervențională aceste afecțiuni, aflați în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...