Boala Alzheimer: cât de importantă este educația în reducerea riscului

 Demență, boala Alzheimer
Boala Alzheimer are o serie de factori care duc la creșterea riscului, însă un nou studiu arată că sunt și factori care conduc la reducerea acestui risc. 

Un studiu internațional de cercetare condus de Centre for Healthy Brain Ageing (CHeBA) la UNSW Sydney a dus la constatarea că mai mulți ani de educație sunt asociați cu un risc scăzut de demență.
Cercetarea, care a făcut o comparație între persoanele care au terminat doar școala elementară cu cele care au terminat gimnaziul sau liceul, a folosit date de la 30.785 de persoane în vârstă, cu vârste cuprinse între 55-103 ani, din 14 țări diferite.
Autorul principal dr. Steve Makkar a spus că cei care au terminat școala gimnazială sau liceul au șanse mai mici de a dezvolta deficiență cognitivă, în timp ce persoanele care nu au terminat școala elementară au un risc mai mare de demență.
Cercetarea, publicată în Archives of Gerontology and Geriatrics, a examinat asocierile dintre educație și tulburările cognitive din perioada târzie din viață, care a fost determinată de scoruri la examenul de Mini-Mental State (MMSE); un test de screening pentru demență.

Datele au fost furnizate de 18 studii internaționale de îmbătrânire reprezentate de Australia, Brazilia, Cuba, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong, Italia, Japonia, Singapore, Spania, Coreea de Sud, Regatul Unit și Statele Unite; toate fiind membre ale studiilor de cohortă ale memoriei într-un consorțiu internațional (COSMIC) condus de CHeBA.
Coordonatorul de studiu, Dr. Darren Lipnicki, a declarat că, comparativ cu bărbații, femeile au arătat o asociere mai puternică între finalizarea școlii gimnaziale și riscul redus de deficiență cognitivă.
„Oamenii asiatici au arătat asocieri mai puternice între terminarea liceului și un risc mai mic de tulburări cognitive în comparație cu oamenii albi”, a spus dr. Lipnicki.
Printre persoanele cu o variantă a genei APOE cunoscută a fi un factor de risc pentru boala Alzheimer, numai terminarea liceului a fost asociată cu un risc redus de afectare cognitivă. Cu toate acestea, efectele variantei genei APOE au diferit între oamenii asiatici, negri și albi.
Co-director al CHeBA și autorul principal profesorul Perminder Sachdev a spus că educația a apărut în mod constant ca fiind protectoare pentru creier.
„Această cercetare indică faptul că ar trebui să vizăm cel puțin școala medie și, de preferință, învățământul liceal, dacă dorim să reducem riscul de deficiență cognitivă la nivel global. Ar fi o investiție înțeleaptă pentru generațiile noastre viitoare”, a spus profesorul Sachdev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel