Zgomotul alimentar, o preocupare...
Douăzeci şi şase de persoane au murit de luni dimineaţă, inclusiv o primă victimă la Beijing. Numărul de cazuri de infectare confirmate a crescut cu peste 1.700 în intervalul de 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Sănătate din China.
Alte 6.973 de persoane sunt suspectate că au fost infectate, au precizat autorităţile, adăugând că monitorizează peste 47.000 de persoane care ar fi putut intra în contact cu virusul, notează Agerpres.
Autorităţile chineze au izolat mai multe oraşe din provincia centrală Hubei, unde virusul a fost identificat pentru prima dată în luna decembrie, în efortul de a ţine sub control răspândirea bolii.
De asemenea, guvernul a prelungit vacanţa de Anul Nou Lunar cu trei zile până duminică pentru a descuraja oamenii să călătorească, iar autorităţile din Shanghai (est) au solicitat multora dintre companiile din metropolă să rămână închise pentru încă două săptămâni.
Încă 20 de cazuri au fost raportate în regiunile chineze semi-autonome Hong Kong şi Macao şi în Taiwan.
Virusul, care aparţine aceleiaşi familii de coronavirusuri care a provocat focarul de SARS în 2002, s-a extins de asemenea în cel puţin 12 ţări de pe patru continente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...