Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Un studiu recent concluzionează că cei care beau mai multe căni de ceai sau cafea, ori ambele, pot avea un risc mai mic de a avea un accident vascular cerebral, în comparație cu cei care nu beau nici una nici alta.
Studiul s-a bazat pe date de la 365.000 de persoane care au descris consumul tipic de cafea și ceai. Participanții aveau vârste cuprinse între 50 și 74 de ani când s-au alăturat studiului, din 2006 până în 2010.
Pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 11,4 ani, cercetătorii au descoperit un risc cu 32% mai mic de accident vascular cerebral în rândul persoanelor care au spus că au băut două până la trei căni de cafea și două până la trei căni de ceai pe zi, comparativ cu persoanele care nu au băut nicio băutură. Descoperirile au fost publicate pe 16 noiembrie 2021, în PLOS Medicine.
Deși descoperirile nu pot dovedi că consumul acestor băuturi populare a fost responsabil pentru reducerea ratei accidentelor vasculare cerebrale, studiile anterioare au observat tendințe similare. Atât cafeaua, cât și ceaiul conțin o serie de compuși pe bază de plante, numiți polifenoli, despre care se crede că promovează vasele de sânge sănătoase și atenuează inflamația, potrivit Harvard Medical School.
Beneficiile pentru sănătate ale ceaiului verde sunt vaste, de la îmbunătățirea dezvoltării cerebrale până la a ajuta la pierderea în greutate.
Iată câteva dintre ele:
Protejează împotriva riscului de cancer de piele
Acest ceai are polifenoli, pe lângă catechine, care au proprietăți antioxidante. Aceștia pot combate radicalii liberi din corp, care de obicei tind să afecteze negativ sănătatea și să cauzeze cancer, în cazul în care nivelul acestora crește rapid.
Are proprietăți anti-îmbătrânire
Un aspect tineresc este ceea ce își dorește multă lume. Deși nu poți întoarce timpul înapoi, poți îmbunătăți sănătatea pielii prin consumul de ceai verde, care stimulează regenerarea celulară. Antioxidantul EGCG asigură protejarea celulelor pielii. Această băutură oferă vitamina B-2, care vă îmbunătățește nivelul de colagen și menține pielea întinsă și netedă, ceea ce oferă o strălucire tinerească.
Are proprietăți antiinflamatorii
Pe lângă faptul că e consumat, ceaiul verde mai e folosit pentru a calma tăieturile și inflamațiile de pe piele. Proprietățile sale antiinflamatorii te ajută să alungi roșeața sau iritația de pe față. Utilizarea acestui ceai este utilă atunci când vine vorba de a ajuta la tratarea problemelor dermatologice precum psoriazisul sau rozaceea.
Un remediu excelent pentru acnee
Indiferent dacă aveți pielea grasă sau pur și simplu acnee cauzată de dezechilibrul hormonal, proprietățile antimicrobiene ale acestui ceai vă pot fi de mare ajutor. Prin urmare, îl puteți folosi pentru a preveni răspândirea acneei, precum și pentru a trata inflamația și pentru a limita creșterea bacteriilor pentru o piele mai sănătoasă.
Pe lângă faptul că ajută la pierderea în greutate și sporește starea de bine, ceaiul verde conține vitamina E, care tinde să hidrateze fața și să hrănească pielea. Așa că nu ezitați să utilizați sau să consumați în mod obișnuit ceai verde pentru beneficiile sale terapeutice.
Totuși, e nevoie de atenție la cantitate. Consumat în exces, acesta poate da stări de agitație, din cazau cafeinei pe care o conține.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...