Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
'Recomandăm stoparea activităţilor legate de bronzarea artificială şi, de asemenea, oprirea vânzării de aparate ce furnizează raze ultraviolete (UV) în scopuri estetice, mai ales pentru persoane private', a declarat pentru AFP Olivier Merckel, un reprezentant al Agenţiei naţionale de securitate sanitară (ANSES) din Franţa, o instituţie care a emis deja un avertisment în această chestiune în anul 2014.
'Nu mai putem să aşteptăm. Datele ştiinţifice se acumulează, nu mai există dubii, avem dovezi solide, riscul de cancer este dovedit, avem cifre despre riscurile pentru tineri, pentru toată populaţia, acum recomandăm o acţiune a puterilor publice', a subliniat Olivier Merckel.
Brazilia şi Australia au interzis deja cabinele de bronzat. În Franţa, această interdicţie a fost cerută încă din 2015 de medicii dermatologi, Academia de medicină şi chiar de către senatori, fără să fie însă aprobată deocamdată de guvern, care s-a mulţumit cu o înăsprire a reglementărilor.
Centrul internaţional de cercetări asupra cancerului a inclus radiaţiile artificiale în categoria 'substanţelor cancerigene sigure' încă din 2009. 'Persoanele care au recurs cel puţin o dată la cabine de bronzat înainte de vârsta de 35 de ani prezintă o creştere cu 59% a riscului de a dezvolta un melanom cutanat. În Franţa, s-a estimat că 43% din cazurile de melanom raportate în rândul tinerilor ar putea fi atribuite utilizării acestor cabine înainte de vârsta de 30 de ani', au explicat reprezentanţii ANSES.
Olivier Merckel a reamintit că reglementările actuale interzic practicarea bronzării artificiale de către minori, 'însă controalele arată că există încă un segment deloc neglijabil de tineri sub vârsta de 18 ani care apelează încă la această practică'. Potrivit unui studiu publicat de ANSES în Franţa în 2015, pentru adulţii de peste 30 de ani, 10.340 de cazuri de melanom ar putea fi atribuite expunerii solare şi 382 de cazuri de melanom expunerii la aparate de bronzat (1,5% din cazurile de melanom la bărbaţi şi 4,6% la femei). În plus faţă de riscul de cancer, radiaţiile artificiale 'nu doar că nu pregătesc pielea' pentru bronzat, 'nu protejează împotriva arsurilor solare', 'nu permit un aport semnificativ de vitamina D', ci provoacă o îmbătrânire a pielii 'de patru ori mai rapidă cu lămpile de bronzat decât cu lumina solară naturală'.
Sindicatul naţional al profesioniştilor din industria cabinelor de bronzat afirmă într-un comunicat publicat miercuri că 'bronzatul rezonabil nu este periculos şi participă la bunăstarea francezilor'. Acelaşi sindicat estimează că 'pe teritoriul naţional există 350 de centre specializate de tip Point Soleil, ce dispun în medie de 6 aparate fiecare, şi 4.500 de institute de înfrumuseţare care pun la dispoziţia clienţilor lor unul sau două aparate', reprezentând '10.500 de locuri de muncă directe şi indirecte', care ar fi 'distruse dacă guvernul ar trebui să implementeze recomandările absurde formulate de ANSES'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...