Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Augustin Chira, fost jucător al echipei CFR Cluj, a murit la numai 35 de ani, după ce în urmă cu un an a fost diagnosticat cu cancer de stomac în stadiul 4. Moartea fostului sportiv, stabilit de 5 ani în Canada, a fost anunțată pe pagina clubului clujean, dar și pe contul personal al fotbalistului.
Cu o notă veselă, din ”echipa cealaltă”, printr-o postare făcută în numele său, chiar de iubită, Augustin Chira le-a cerut celor care l-au cunoscut sau doar l-au urmărit să acorde atenție fiecărui semn pe care îl primesc de la corpul lor.
”Mergeți și verificați-vă la orice semnal pe care vi-l dă corpul. Nu așteptați, nu vă medicamentați aiurea. Eu nu cred că merită.
Bine, știu că e un sfat pe care l-ați auzit cu toții așa cum l-am mai auzit și eu. Dar băgat in seamă doar pe jumătate, duce la transferuri din astea subite”, apare în ultima postare.
De altfel, tot pe rețeaua de socializare, în urmă cu două luni, Augustin Chira reamintea ”parcursul său medical”, de la momentul simptomelor, pe care le-a ignorat, până când a ajuns la tratamentul împotriva acestui tip de cancer.
”Uneori aveam dureri/arsuri la stomac; dar cine nu are astfel de arsuri mai ales atunci când mâncăm tot ce e bun, gustos și uleios iar apoi mai udăm totul cu câteva beri?
Așa că nu am băgat în seamă acele arsuri decât când au devenit foarte deranjante. Atunci am mers la medic, mi-a dat o lună de pastile anti-acid, iar durerile s-au diminuat.
Mai simțeam arsuri doar când exageram; și exageram destul de des pentru că sunt un mare gurmand.
Oricum, după un timp au devenit din nou destul de frecvente arsurile dar eu am tot amânat mersul la doctor: Nu am timp acum; nu-i așa urgent; lasă că merg eu…
În august 2022, fiind într-o scurtă vacanță în România, au apărut niște simptome mai ciudate: oboseală excesivă și o stare generală foarte proastă. Am decis atunci că la întoarcerea în Canada merg direct la doctor.
După prima vizită am primit din nou pastile pentru acid și am făcut un set de analize și o radiografie la plămâni.
Această radiografie a fost cel mai mare semnal de alarmă; imediat după ce am făcut-o medicul m-a trimis la urgențe.
Au văzut pe radiografie niște mase suspecte și deja era destul de clar că erau șanse mari să fie mase canceroase. Și așa a fost.
Pe la mijlocul lunii octombrie am început o nouă viață; una cu chimioterapie și imunoterapie. Între timp a trebuit să întrerup munca și cursurile (doar ce începusem un curs de programare la Université de Montreal)”, a scris Augustin Chira în aprilie 2023.
În cazul cancerului de stomac, numit și cancer gastric, celulele canceroase încep, de obicei, în mucoasa interioară a stomacului.
În aproximativ 95% din cazuri, cancerul de stomac începe în mucoasa stomacului și progresează lent.
Netratat, acesta poate forma o masă (tumoare) și poate crește mai adânc în pereții stomacului. Tumora se poate răspândi la organele din apropiere, cum ar fi ficatul și pancreasul.
Cancerul de stomac este cauzat de mutațiile genetice de la nivelul ADN-ului, însă cercetătorii nu știu ce cauzează această mutație.
Totuși, anumiți factori par să crească probabilitatea de a dezvolta cancer de stomac. Aceștia includ:
- antecedente familiale de cancer de stomac
- infecția cu Helicobacter pylori (H. pylori)
- boala de reflux gastroesofagian
- gastrită
- infecția cu virusul Epstein-Barr
- antecedente de ulcer gastric sau polipi gastrici
- o dietă bogată în alimente grase, sărate, afumate sau murate
- o dietă care nu include multe fructe și legume
- expunerea frecventă la substanțe precum cărbunele, metalul și cauciucul
- fumatul, vapatul sau mestecatul tutunului
- consumul prea mare de alcool
- obezitatea
- gastrită atrofică autoimună, notează Cleveland Clinic.
În fazele incipiente, cancerul de stomac nu prezintă simptome specifice. Chiar și cele mai comune semne timpurii ale cancerului de stomac, adesea pierderea inexplicabilă în greutate și durerile de stomac, nu apar de obicei până când cancerul nu este mai avansat.
Simptomele cancerului de stomac includ:
- pierderea poftei de mâncare
- dificultăți la înghițire
- oboseală sau slăbiciune
- greață și vărsături
- pierdere inexplicabilă în greutate
- arsuri la stomac și indigestie
- scaun negru sau vărsături cu sânge
- senzație de balonare sau gaze după ce mâncați
- dureri de stomac, adesea deasupra buricului
- senzație de sațietate chiar și după ce ați mâncat o masă mică sau o gustare.
Diagnosticul cancerului de stomac se face în urma unei examinări fizice și a anamnezei, dar și după efectuarea unor teste de sânge și imagistice. Acestea includ:
- endoscopie superioară
- endoscopie cu ultrasunete
- teste radiologice, precum CT, RMN și administrare de bariu
- laparoscopie.
Testele de sânge pot oferi informații despre modul în care funcționează organele dumneavoastră. Funcționarea slabă a unui organ poate indica faptul că cancerul s-a răspândit la organul respectiv.
În ceea ce privește tratamentul, acesta depinde de stadiul bolii și de starea de sănătate a pacientului și este stabilit în cadrul echipei multidisciplinare care include oncologul și medicul gastroenterolog.
Opțiunile de tratament în cazul cancerului de stomac sunt:
- chirurgical
- chimioterapie
- radioterapie
- terapie țintită
- imunoterapie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...