Țara unde ar fi zilnic circa 50.000 de infectări cu COVID până la mijlocul lui octombrie

Specialiștii avertizează că în Marea Britanie, dacă se continuă dublarea infectărilor cu COVID o dată la 7-8 zile, ar putea ajunge la circa 50.000 de noi cazuri înregistrate de la o zi la alta.

Consultantul științific Patrick Vallance, din Marea Britanie, susține că Marea Britanie ar putea ajunge la 50.000 de cazuri noi de COVID pe zi dacă se vor dubla numărul de cazuri o dată la 7-8 zile. Aceasta ar însemna creșterea numărului de morți la circa 200  pe zi. Marți se va desfășura o ședință de urgență în urma căreia se așteaptă noi decizii.

”În acest moment, ne gândim că epidemia se dublează la aproximativ 7 zile” a precizat Patrick Vallance, adăugând că ”Dacă, și este un mare dacă, dar dacă continuă neîntrerupt și crește, dublându-se la fiecare 7 zile... dacă va continua, vom ajunge undeva la 50.000 de cazuri pe zi undeva la mijlocul lui octombrie. (...) 50.000 de cazuri pe zi este de așteptat să ducă, o lună mai târziu, deci la mijlocul lui noiembrie, la 200 de decese în plus pe zi”, a mai precizat Vallance. 

Datele recente din UK arată că duminică s-au înregistrat 3.899 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 18 decese. 

Mai multe puteți citi pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel