Aproximativ 110 vaccinuri COVID-19, în dezvoltare. Când și cum vom avea acces la ele

Vaccin FOTO: pixabay
Cât de repede am putea avea un vaccin eficient contra COVID-19 și dacă va fi el disponibil în același timp întregii Europe, sunt două întrebări cheie în acest moment.

Un potențial vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi disponibil populației la mijlocul anului viitor, pași rapizi fiind deja făcuți în acest sens. Aspecte importante legate de dezvoltarea, producția și accesibilitatea unor vaccinuri au fost discutate în cadrul  evenimentului online „Împreună în căutarea unui vaccin împotriva COVID-19” („United in the search of a COVID-19 vaccine”), organizat de Vaccines Europe și EFPIA (Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice, din care face parte și ARPIM - Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente), în 9 iunie 2020. 

La eveniment au participat peste 240 de reprezentanți din mediul academic, factori de decizie, asociații de pacienți, jurnaliști, medici din statele membre UE, inclusiv din România, iar cei care au oferit informații relevante și au răspuns la întrebări au fost Jean Lang, Vice-Președinte Cercetare și Dezvoltare, Sanofi Pasteur și Președinte al Grupului de Lucru de Cercetare din cadrul Vaccines Europe, Pierre Van Damme, Profesor și Vice-Decan la Universitatea Antwerp, Facultatea de Medicină și Științe Medicale și Martin Seychell, director general adjunct, DG Sante, Comisia Europeană. 

„Companiile farmaceutice care dezvoltă vaccinuri sunt incredibil de active și motivate. În acest moment există aproximativ 110 inițiative pentru dezvoltarea unor vaccinuri împotriva COVID-19, 8-10 vaccinuri aflându-se deja în fază 1 de testare. Viteza cu care acționăm este fără precedent, iar cuvintele cheie sunt parteneriatul și colaborarea”, a declarat Jean Lang (Vaccines Europe). Acesta a reamintit faptul că vaccinurile sunt administrate oamenilor sănătoși, cu scop de prevenție, de aceea studiile de siguranță sunt cu atât mai importante și obligatorii.

“Luând în considerare toate aceste aspecte, estimăm că vaccinul ar putea fi gata într-un an, un an și jumătate. Cel mai probabil după semestrul al doilea 2021”, a mai spus Lang. 

“Trebuie să comunicăm publicului larg că vaccinul nu va fi gata mâine. Mulți se așteaptă ca vaccinul să fie gata până la finalul anului și vor fi foarte dezamăgiți să vadă că acest lucru nu se întâmplă. Trebuie să fim realiști. Toată lumea vrea să câștige timp, să lucrăm mai repede decât în mod normal, dar facem acest lucru fără să sacrificăm siguranța acestor vaccinuri”, a spus Pierre Van Damme (Universitatea Antwerp). 

Comisia Europeană: disponibilitate și accesibilitate într-un mod corect și echitabil

Martin Seychell, reprezentantul Comisiei Europene, a firmat că rolul instituțiilor europene este să lucreze împreună cu statele membre și să ofere cadrul legislativ potrivit pentru a atinge obiectivele de dezvoltare, producție, disponibilitate și accesibilitate a vaccinurilor. 

„Noi vedem procesul de dezvoltare drept unul care trebuie susținut și pe mai departe. Pentru că oricine reușește dezvoltarea unui vaccin are nevoie apoi de siguranță și predictibilitate. Dezvoltarea unui vaccin presupune resurse financiare foarte mari, de aceea folosim banii strânși cu ocazia evenimentului maraton organizat de Uniunea Europeană pentru a susține prin toate instrumentele inițiativele de dezvoltare”, a declarat Martin Seychell. Cu privire la componenta financiară, acesta a dat exemplul materiilor prime pentru producția de vaccinuri care trebuie cumpărată chiar înainte de confirmarea datelor științifice, pentru a răspunde presiunii timpului. 

În privința prioritizării persoanelor care vor primi vaccinuri, principiile esențiale care vor ghida acest aspect sunt disponibilitatea și accesibilitatea într-un mod corect și echitabil. Fiind vorba de o  boală transmisibilă și mai ales în stare de pandemie, nu vom fi capabili să învingem această amenințare, decât dacă vaccinul va fi disponibil în fiecare colț al lumii, a mai spus reprezentantul Comisiei Europene. Având în vedere dozele limitate de vaccin în prima fază, specialiștii se vor uita către persoanele la risc, cele cu comorbidități și populațiile cu risc semnificativ de infectare. 

Toți cei trei specialiști au afirmat că este o perioadă a colaborării și au dat exemple de colaborări fără precedent între guverne, cu și între companii farmaceutice, cu institute de cercetare, cu publicul larg, cu medicii și societatea civilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel