Aproape 4.000 de noi cazuri în bilanțul COVID din prima zi a anului 2021

Simptome COVID-19
Autoritățile au anunțat vineri, 1 ianuarie 2021, 3.938 de noi îmbolnăviri cu infecția COVID.

Bilanțul COVID de vineri, 1 ianuarie 2021:

”Până astăzi, 1 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 636.201 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 566.365 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.938 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 536 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 15.841 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 31.12.2020 (10:00) – 01.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 de decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.734. Dintre acestea, 1.111 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.813.406 teste. Dintre acestea, 15.953 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 10.272 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.681 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 ianuarie a.c. Pe teritoriul României, 32.102 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.007 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.264 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.262 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 260 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 31 decembrie 2020, 3.890 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 806.792 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.063 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.290 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.085 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan și Federația Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 130 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina. Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global: Până la data de 31 decembrie 2020, au fost raportate 17.348.389 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania și Germania. Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări vor fi actualizate săptămânal. Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați,   continuă să fie actualizate zilnic”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel