Aparat pentru tratarea litiazelor urinare, achiziționat la Satu Mare

Salon de spital    FOTO: pexels.com
Un aparat de ultimă generaţie a fost pus în funcţiune vineri, 11 octombrie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

Aparat, litiaze urinare. Un aparat de ultimă generaţie în valoare de 300.000 de lei a fost pus în funcţiune vineri la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, acesta fiind achiziţionat de către Primăria Satu Mare, informează administraţia locală printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, aparatul Laser Holmium, care ajută la rezolvarea litiazelor urinare prin mijloace minim invazive, a fost instalat pe Secţia de Urologie.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a precizat, într-o conferinţă, că sprijinul acordat prin achiziţionarea acestui aparat este deosebit de important pentru pacienţii care erau nevoiţi să plece în alte oraşe sau să aştepte o lună pentru a avea acces la aparatul adus de la Oradea.

"Când vorbim despre sănătate, înţelegem de fapt servicii medicale. Prin urmare, sănătatea trebuie să fie o prioritate şi pentru autorităţile publice, nu doar pentru medici şi specialişti medicali. Achiziţionarea unui aparat de litotriţie laser este un pas important în cadrul eforturilor de dotare a oricărei Secţii de Urologie, dar şi pentru dezvoltarea abordării prin mijloace minim invazive. Utilizarea acestuia este necesară pentru aproximativ 300-400 de pacienţi pe an care erau nevoiţi să aştepte sau să solicite astfel de servicii la unităţile medicale din oraşele vecine. Vom continua să sprijinim sistemul sătmărean de sănătate, activitatea medicilor şi bineînţeles vom continua să facem eforturi pentru a veni în sprijinul sătmărenilor", a declarat primarul Kereskenyi Gabor, potrivit Agerpres.

Din fondurile alocate de Primăria şi Consiliul Local Satu Mare în luna martie 2019 a mai fost achiziţionat un ecograf cardiac doppler care permite atât diagnosticarea, cât şi monitorizarea pacienţilor care au afecţiuni cardiovasculare, investiţie în valoare de 370.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel