Antidepresive, studiu de ULTIMĂ ORĂ. Ce au descoperit cercetătorii
19 feb, 23:47

Medicamente
Efectele inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei și ai altor antidepresive convenționale se bazează pe creșterea nivelului lor de serotonină și noradrenalină în sinapse.

Un nou studiu publicat săptămâna aceasta în Cell demonstrează, totuși, că antidepresivele se leagă direct de un anume receptor, denumit TrkB. Descoperirea arată rolul principal al receptorilor serotoninei sau glutamatului în efectele antidepresivelor. Studiul internațional, care a fost condus în colaborare de Centrul de Neuroștiințe și Departamentul de Fizică de la Universitatea din Helsinki, Finlanda, a analizat legarea antidepresivelor din diferite clase de medicamente de receptorul TrkB.

Toate antidepresivele examinate, inclusiv fluoxetina (un ISRS), imipramina (un antidepresiv triciclic) și ketamina cu acțiune rapidă au interacționat cu TrkB. ”Efectele antidepresivului asupra plasticității nu necesită, prin urmare, creșteri ale nivelului de serotonină sau inhibarea receptorilor de glutamat, așa cum se credea anterior ", spune profesorul Eero Castrén, investigatorul principal al studiului, conform unui comunicat al universității amintite.

TrkB este deplasat în compartimente cu membrană bogate în colesterol, cum ar fi membranele sinaptice. Față de constatările referitoare la efectele antidepresivelor, studiul a produs o cantitate substanțială de informații noi cu privire la structura și funcția receptorului factorului de creștere.

Studiul științific, AICI.

Ştiri Recomandate

Platforma de programare la vaccinare a fost optimizată: sunt disponibile informații suplimentare
Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Crossuri parteneri