Alimentele de care trebuie să stăm departe ca să evităm cancerul

Alcool FOTO: pexels.com
Când vine vorba de cancer, nutriționiștii ne sfătuiesc să consumăm cu moderație anumite alimente, iarr pe altele să le evităm cu totul.

Iată alimentele pe care ar fi bine să le eviți când vine vorba de cancer:

* carnea roșie - OMS susține: carnea roșie este unul dintre cei mai importanți factori alimentari care cresc riscul de a face cancer. Carnea roșie neprocesată, incluzând aici carnea de vită, de miel, de oaie și de porc, este încadrată de OMS în Grupa 2 de risc, ceea ce înseamnă că este probabil cancerigen pentru oameni, recomandarea fiind cea de consum moderat și nicidecum de eliminare completă din alimentație, pentru că aceasta carne are valoare nutrițională. Carnea procesată este încadrată în Grupa 1 de risc, alimentele de acest tip fiind, potrivit OMS, „cancerigene pentru oameni“. Organizația Mondiala a Sănătății avertizează că 50 de grame de carne procesată, consumată zilnic, cresc riscul de apariție a cancerului colorectal cu 18%. Totodată, Institutul American al Cancerului avertizează că consumul excesiv de carne roșie poate crește riscul de cancer de colon și poate fi asociat cu cancerul de prostată și cancerul pancreatic. Cert este că carnea roșie conține un compus, mioglobina, care poate deteriora mucoasa intestinală și astfel crește riscul de cancer, așa că este bine să consumăm carne roșie în cantități mici.

* alcoolul - deși moderat consumul poate reduce riscul de boli de inimă, abuzul este o cauză majoră a apariției mai multor forme de cancer. Studiile arată că riscul de cancer de sân crește cu 7% pentru fiecare 10 grame suplimentare de alcool consumate pe zi. Există, de asemenea, dovezi convingătoare privind legătura  dintre excesul de alcool și alte tipuri de cancer, inclusiv cancere ale gurii, faringelui, laringelui, esofagului, colonului, ficatului și stomacului.

* băuturile dulci - una dintre recomandările pentru prevenirea cancerului este de a limita consumul de băuturi care conțin zahăr și de a bea mai ales apă sau băuturi neîndulcite. Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință francezi, s-a descoperit o legătură între consumul regulat de băuturi îndulcite și probabilitatea de a dezvolta boala, consumul de cantități mari de suc de fructe poate provoca cancer. Analiza, realizată în Franța, este primul studiu serios care a găsit o legătură specifică între zahăr și cancer.

* prea multe paste făinoase - Pastele, covrigii și alți ”carbohidrați albi“ au un indice glicemic ridicat (un factor care arată cât de repede anumite alimente cresc nivelul de zahăr din sânge). Un studiu recent a constatat că persoanele cu o dietă bogată în paste făinoase aveau 49% mai multe șanse de a fi diagnosticate cu cancer pulmonar. Adăugarea de grăsimi sănătoase (cum ar fi uleiul de măsline) și proteine la paste ajută la scăderea indicelui glicemic general al alimentelor. Prin urmare, vestea bună este că toți ne putem bucura de paste dacă ne amintim cum să le includem corect în alimentația noastră, pentru că merită să ne amintim că pastele fac parte și din dieta mediteraneană, care este considerată o sursă de bunăstare și longevitate.

Mai multe puteți citi pe Radio DC News.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel