Trei factori de risc majori duc la...
Agresivitatea copiilor poate să vină și ca urmare atitudinii pe care părinții o au față de aceștia. Ori, mai bine spus, a lipsei de atitudine, a lipsei contactului emoțional, părinții fiind ”prinși” într-un cerc vicios creat de societate, mereu pe fugă, iar în puținul timp liber par că nu mai au energia să se conecteze la proprii copii.
Iar riscul este unul mare pentru copii, care sunt ”crescuți și educați” de telefon sau televizor, cu costuri foarte mari pentru viitoriii tineri adulți.
”Agresivitatea la copii are trei baze: Lipsa contactului cu spiritualitatea, contact de care ar fi trebuit să te ocupi ca părinte. Te enervează? Ce bine, n-am terminat!
Numărul 2. Modul în care vorbești în casă, ce aude copilul de la tine, când țipi, de ce țipi, cum înjuri și pe cine, ce consumi lângă copil.
Cum miroși lângă copil. Tot de tine ține. Și violența pe care o vede de la tine. De câte ori îți lovești partenerul? De câte ori îi lovești părintele copilului tău. După care închide ochii, trage aer în piept adânc, se umple plămânii și mai gândește dacă ceea ce faci tu faci bine.
Când te căsătorești, omul de lângă tine devine parte integrantă a universului tău. Când te hotărăști să-l înșeli, distrugi universul tău.
Când începi o relație cu un om care a divorțat, refaci un univers. Numai că în acel univers o să găsești elemente care nu au legătură cu tine”, a declarat psihologul Radu Leca în cadrul emisiunii Ultrapsihologie de la DC News.
Mai mult decât atât, acesta și-a întrebat partenera de dialog, psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu, unde greșesc părinții și de ce?
”Pentru că nu petrec timp cu copii. Ok, nu mai petrec timp cu copiii, nu mai prezintă acel model pe care copilul ar trebui să-l urmeze, nu mai avem puncte de reper. Copiii nu mai au puncte de reper. Ei văd în media, în online, influenceri, vloggeri și alți astfel de oameni.
Nu vreau acuma să mă pronunț să zic că ei transmit un model negativ sau de neurmat, că poate unii chiar își fac treaba cum trebuie. Dar cum ar trebui să perceapă copilul? Cum ar trebui să vadă el lucrurile?
Copilul vede un haos, ceea ce vede în online n-are nicio legătură cu realitatea, ceea ce se întâmplă în realitate nu găsește în online. Și atunci el către ce se îndreaptă”, se întreabă retoric psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu.
Replica lui Radu Leca nu a întârziat să apară. ”Copilul se îndreaptă către online. Că el acolo stă, el stă în online. Bullyingul e în online, agresivitatea în online, statul lui, într-un confort real, este în online. Deschide youtube este acolo, deschide facebook este acolo. De aceea este important să avem active cele șapte reguli de utilizare a spațiului online de către minori”, a spus Radu Leca.
Cu această ocazie, psihologul a ținut să transmită primele trei reguli ale accesului la spațiul online.
”Permiteți-mi să vă citesc, cu grația cu care D-zeu m-a înzestrat, cele trei elemente ce sunt publice și care vor aduce un război absolut firesc în interiorul debate-urilor (n.r. dezbaterilor) între părinți, în spațiul online. (...)
Prima regulă: accesul în spațiul virtual al unui minor se face doar în baza declarației de acceptare a activității digitale din partea ambilor tutori. Statul trebuie să definească noțiunea de activitate digitală a unui minor.
A doua regulă: Toate activitățile desfășurate de minor în spațiul online trebuie să fie supravegheate de boți pentru a preîntâmpina agresarea lor, agresarea minorilor.
A treia regulă, care spune în felul următor, lucru care o să vă deranjeze și o să vă enerveze foarte tare: descărcarea de filme, piese muzicale, fotografii și texte este strict interzisă. (...)
Dar mai avem patru reguli. Ele vor fi implementate până la urmă și cred că la un moment dat ele, o parte dintre ele, măcar una va deveni activă în spațiul online”, a spus Radu Leca.
Întrebat de ce nu ar putea fi acceptate aceste reguli, psihologul susține că ”interesele sunt mult prea mari. Ca să poți să creezi un spațiu virtual sigur ar trebui să-l îngrădești, doar anumite zone să fie accesibile și în rest. În rest, ce o să se desfășoare? În rest, ce se va dezvolta?
Fiindcă deja există două tipuri de internet: internetul obișnuit, pe care noi surfăm și în care ne aflăm în pericol, și internetul mai puțin obișnuit, pe care te poți conecta cu anumite date, denumit undernet. Unde acolo descoperi raiul pedofililor, raiul dealerilor de droguri, raiul dealurilor de arme, raiul tuturor teroriștilor și raiul tuturor demenților strânși într-un singur loc și care vorbesc lucruri care pun în pericol umanitatea.
Anumite elemente din undernet ies la suprafață în interiorul unor site-uri parolate și distrug lume. Ca să poți să îngrădești o societate în a-și exprima liber anumite convingeri, ar însemna ca și stat să accepți că aceștia ar putea ieși în stradă.
Guvernelor le este mai simplu să lase supapa de la internet deschisă larg, ca oamenii să nu iasă pe stradă. E mult mai simplu”, a mai spus Radu Leca.
La rândul său, Ramona Dumitru Popescu se întreabă, în această situație, ce facem cu copiii noștri, aceștia fiind într-un real pericol. ”Nu le pasă de copiilor, le pasă doar de bani”, spune Radu Leca, iar discuția continuă cu privire la atitudinea pe care ar trebui să o ia părinții în acest caz, și anume anularea abonamentului la net, dar cu ce ”riscuri”, pe care de altfel furnizorii de internet se și bazează.
”Pentru că eu vreau să-mi protejez copilul și desființez internetul și tot ce presupune de online. Și el se duce la școală și va fi etichetat, va fi văzut ca un ciudat. Cum adică tu nu știi despre este vorba? Câteva persoane care efectiv nu au expus copiii la ecrane până la o vârstă destul de măricică, 12-13 ani. Și crede-mă că erau văzuți ca niște ciudați acei copii pentru că ei erau infantili, adică ei chiar știau să se joace. Știau să comunice, erau ancorați în prezent”, a mai spus Ramona Dumitru Popescu.
Întrebată dacă mai avem o șansă la normalitate, psihoterapeutul susține că aceasta ar putea fi în cazul proaspeților părinți, care au văzut semnalele de alarmă trase de specialiști.
”Poate părinții care sunt proaspăt părinți, au copiii mici și conștientizează cumva pe viitor că trebuie să ia niște măsuri și să fie mai conștienți de de educația și de creșterea copiilor.
Dar să mai poți face ceva când ai un copil adolescent mi se pare destul de greu. Nu știu dacă se mai poate schimba ceva”, a spus Ramona Dumitru Popescu.
Ca să încheie într-o notă optimistă, Radu Leca aținut să sublinieze care sunt cele 5 modalități prin care să creezi un copil stabil și echilibrat, idee lansată de Claudiu Neamțu, speakerul motivațional pe care îl admiră.
”Aceste cinci elemente prin care tu chiar poți să recreezi viața unui copil, dintr-un copil pierdut într-un copil câștigat, au legătură cu dragostea, implicarea părintelui în viața copilului, încrederea, programul și în mod evident, dar nu pe ultimul loc, noțiunea de credință, de care mulți fug.
Credința nu este o doctrină și nu e făcută doar din dogme. Credința este făcută din dragoste pură. Întoarceți-vă chipul către D-zeu, indiferent de denumirea religiei pe care dvs o aveți.
Și spuneți-vă așa: Cine sunt eu astăzi versus cine ar fi trebuit să fiu eu astăzi în lipsa lui D-zeu din viața mea? Și când o să te gândești că D-zeu ți-a adus omul potrivit lângă tine, care să te facă 100% fericit din toate punctele de vedere, de la primul la ultimul și pentru care să respiri și cu care să te simți într-un acord deplin, dacă o să îți dai seama că D-zeu ți-a restartat viața de la zero la infinit, aducându-ți cea mai grozavă minte din viața ta lângă tine, atunci tu o să îți dai seama că ai primit o șansă la fericire.
În această șansă la fericire a fost clădită din iubire și din totalitatea faptelor pe care tu le-ai creat prost și a tuturor tipurilor de renunțări pe care le-ai avut.
Fiindcă dacă stai să te gândești la totalitatea tipurilor de eșec pe care le-ai avut în viața ta, vei fi arhitectul care a stat la baza tuturor renunțărilor avute în viața ta. (...) Astăzi ești în faza de recucerire a propriei vieți”, a mai spus psihologul Radu Leca.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Acestea sunt cele mai importante...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...