Agenția Europeană pentru Medicamente se pronunță azi privind aprobarea autorizării vaccinului Pfizer pentru copii

Azi, 28 mai, se așteaptă ca Agenția Europeană pentru Medicamente să se pronunțe legat de autorizarea vaccinului Pfizer pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Agenţia Europeană pentru Medicamente EMA) va anunța vineri, 28 mai, dacă va autoriza vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copii și tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Odată avizat, serul va fi administrat tinerilor din cele 27 de state europene. Vestea va fi anunțată azi printr-o conferință de presă.

Într-un comunicat publicat ieri de Agenție, pe site, se vorbea despre prezentarea vineri, 28 mai, a ”concluziilor unei reuniuni extraordinare a comitetului său de evaluare a medicamentelor de uz uman în legătură cu indicaţiile pediatrice ale vaccinului Comirnaty”. ”Această reuniune extraordinară este organizată ca parte a evaluării unei cereri de extindere a utilizării vaccinului Comirnaty la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani”, a declarat EMA, avansând că scopul „este de a încheia evaluarea, dacă este posibil”, arată Antena 3.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel