3 oameni au primit a doua șansă la viață în urma unui transplant la Baia Mare

Transplant FOTO:pexels.com
Trei oameni au primit a doua șansă la viața în urma unui transplant. Familia donatorului este din Baia Mare.

Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant anunță că viețile a trei români au primit o a doua șansă după decizia unei familii din Baia Mare de a dona organele rudei lor decedate.

”#Transplantul înseamnă VIAŢĂ! O nouă misiune salvatoare de vieţi a fost posibilă datorită generozităţii unei familii cu suflet mare şi efortului echipelor medico-chirurgicale complexe care, în vremuri de pandemie, depun un efort deosebit pentru a aduce triumful vieţii asupra morţii.

La Spitalul Judetean de Urgenta "Dr Constantin Opris" Baia -Mare, s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord să ofere o nouă şansă la viaţă unor semeni necunoscuţi. Mulţumim cu respect şi recunoştinţă familiei donatorului pentru gestul făcut.

În aceste zile atât de dificile, generozitatea unei familii cu suflet mare şi efortul colectiv al echipelor medicale, fac posibili ca viaţa să triumfe dincolo de moarte, iar suferinţa să se transforme în speranţă.Alături de echipa ATI şi de coordonare a spitalului din Baia Mare (Dr. Andrei Mureşan – kdp, Dr. Adriana Stoicovici – coordonator de transplant), echipele Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Genady Vatachki, şi ale Institutului Clinic de Urgenţă şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Andrei Tomuţa, au încheiat cu succes intervențiile de prelevare pentru ficat si rinichi.

Astfel, 3 oameni aflaţi în suferinţă au primit o nouă şansă la viaţă, datorită generozităţii semenilor lor şi efortului colectiv al profesioniştilor implicaţi în activitatea de transplant. Intervenţiile salavatoare de transplant hepatic şi renal s-au realizat cu succes în cele două centre de excelenţă în transplant.

La Centrul de Transplant Hepatic Fundeni, un pacient de 59 de ani, aflat în stare critică, a primit o nouă şansă la viaţă prin intervenţia de transplant hepatic realizată de echipa chirurgicală coordonată de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, condusă de Dr. Cristina Martac.

În cadrul ICUTR Cluj, alţi doi pacienţi aflaţi în hemodializă cronică, au primit şansa la o viaţă normală datorită intervenţiilor de transplant renal realizate de echipele chirurgicale conduse de Dr. Silviu Moga şi Dr. Dan Enache.

Mulţumim românilor care înţeleg că donarea de organe salvează vieţi!

Mulțumim tuturor echipelor medicale implicate în această activitate atât de complexă şi sensibilă, precum şi conducerii unităţilor sanitare implicate în susţinerea Programului Naţional de Transplant. De asemenea, mulţumim Serviciilor de Ambulanţă şi SMURD pentru suportul acordat de fiecare data în realizarea acestor misiuni salvatoare de vieţi”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel