Vlad Ciurea, secretul orelor la care trebuie să mâncăm: Este un proverb chinezesc

vlad ciurea - FOTO: Captură YouTube@Dr. Sanador@Freepik
EXCLUSIV
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea ne-a explicat cum și ce trebuie să mâncăm pentru a ne menține sănătatea creierului. Reputatul medic ne-a împărtășit câteva trucuri.

Cu toții știm că ceea ce mâncăm are un impact direct asupra sănătății noastre. Alegerile noastre influențează și sănătatea creierului. Reputatul medic neurochirurg acad. prof. Vlad Alexandru Ciurea, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL care sunt alimentele cele mai potrivite pentru creier.

"Baza alimentației sunt toate lucrurile curate, toate vegetalele, fructele, carnea de pește, nu grăsimi multe, nu carbohidrați. Luăm dulcele din miere, din ștevie și să nu mâncăm mult", a explicat acad. prof. Vlad Alexandru Ciurea, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.

Consumul regulat de omega-3 poate ajuta la reducerea riscului de declin cognitiv și de boli neurodegenerative. Consumul regulat de alimente bogate în antioxidanți poate contribui la menținerea sănătății cognitive pe termen lung. Nutrienții precum vitamina E, vitamina C, vitamina D și zincul sunt esențiali pentru funcționarea optimă a creierului.

Vezi și: 10 cele mai sănătoase legume pe care ar trebui să le integrezi în dieta ta. Leguma care te protejează de diabet și cancer

Când nu trebuie să mâncăm

Când trebuie, de fapt, să mâncăm pentru a menține sănătatea creierului, ne-a mai explicat acad. prof. Vlad Alexandru Ciurea, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR.

"Este un proverb chinezesc care spune dimineața să mănânci cu familia, la prânz să mănânci cu prietenul, seara trimite-i mâncarea dușmanului", a mai spus acad. prof. Vlad Alexandru Ciurea, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.

Vezi și: De ce se ceartă partenerii de cuplu când vine vorba de bani. Gáspár György: De fapt, se ceartă pe realitatea pe care fiecare o are din copilărie

Rutina alimentară - FOTO: Freepik@syda_productions

Pe măsură ce se apropie seara, corpul își schimbă prioritățile către vindecare și refacere. Acest lucru înseamnă că în timpul nopții, celulele din corp au o capacitate mai scăzută de a prelua și folosi substanțe nutritive din alimente. Acest lucru poate duce la niveluri crescute de nutrienți care circulă în sânge, ceea ce poate declanșa un răspuns de stres, potrivit Cognitive Vitality.

Consumul de alimente în timpul serii a fost asociat cu un risc crescut pentru unele forme de cancer. Studiile recente furnizează dovezi că modelele de alimentație pot influența, de asemenea, funcția cognitivă.

Un studiu observațional a constatat că adulții mai în vârstă care își restricționau consumul zilnic de alimente într-o fereastră de cel mult zece ore aveau mai puține șanse să prezinte semne de deteriorare cognitivă.

Vezi și: Vitiligo: cauze, simptome, tratament. Ce presupune stabilirea unui diagnostic

Consumul alimentelor în afara ritmurilor naturale perturbă ceasurile interne prin modificarea modelelor de activitate celulară, ceea ce poate afecta negativ funcția celulară. În creier, ritmurile celulare joacă un rol important în mecanismele care stau la baza învățării și memoriei, astfel încât perturbările acestor ritmuri pot afecta memoria.

Momentul meselor poate influența, de asemenea, producția de hormoni implicați în reglarea ciclului somn-veghe. Prin urmare, consumul de alimente în timpul nopții poate face mai dificilă adormirea și poate reduce calitatea somnului, ceea ce poate afecta și mai negativ funcția cerebrală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

mancat de paste foto: freepik@wayhomestudio
EXCLUSIV
Cum trebuie să mâncăm de Paște. Ligia Pop: Acesta e secretul!
indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel