Schimbările extreme de temperatură...
Un studiu realizat de cercetătorii din Danemarca (link direct studiu) a arătat câteva rezultate remarcabile care leagă consumul de fructe și legume, nivelul de vitamina C și riscul de deces și de boală. Ei au analizat date de la aproximativ 100.000 de danezi, uitându-se la modelele alimentare ale acestora. Cercetătorii au descoperit că oamenii care au mâncat cele mai multe fructe și legume au avut un risc cu 15% mai mic de boli cardiovasculare în comparație cu cei care aproape niciodată nu au mâncat fructe și legume. De asemenea, persoanele care consumau fructe și legume au avut un risc cu 20% mai mic de deces prematur din toate cauzele.
Dar la 3.512 dintre acești participanți, cercetătorii s-au uitat și la nivelurile plasmatice de vitamina C. După analizarea datelor au ajuns la concluzia că cu cât nivelurile de vitamina C din sânge sunt mai mari, cu atât este mai mic riscul de boli de inimă și de deces prematur!
Cercetătorii au concluzionat că aportul ridicat de vitamina C explică cel puțin parțial legătura dintre consumul de fructe și legume și riscul scăzut de îmbolnăvire.
Evident, vitamina C nu este singurul motiv pentru care fructele și legumele sunt bune pentru sănătatea ta; aceste alimente sunt, de asemenea, surse bune de multe alte vitamine, nutrienți și antioxidanți.
Vitamina C aduce beneficii sănătății în mai multe moduri. Probabil cel mai bine cunoscut efect al vitaminei C este cel de stimulare a sistemului imunitar, ajutând organismul să se protejeze împotriva unor lucruri precum gripa sau virozele. De asemenea, Vitamina C este considerată un antioxidant foarte puternic, care îl ajută să protejeze împotriva oxidării LDL-colesterolului și să prevină ateroscleroza.
Aceste activități antioxidante ajută la protejarea împotriva bolilor de inimă și a multor alte afecțiuni, cum ar fi bolile neurodegenerative. Vitamina C este, de asemenea, importantă pentru sinteza neurotransmițătorilor, a colagenului și multe altele.
Cele mai bune surse naturale de Vitamina C
Vitamina C nu este produsă natural de organism, ci trebuie să o mâncăm pentru a obține cantitatea necesară pentru a rămâne sănătoși. Și nu vă repeziți în suplimente, pentru că vitaminele sunt cel mai bine absorbite în organism dacă provin din alimente. Cel mai ușor este să consumați mai multe fructe și legume care sunt bogate în această vitamină sănătoasă. Iată unele dintre cele mai bune surse de vitamina C:
- Cătina
- Physalis
- Citrice
- Roșii
- Ardei roșii și verzi
- Kiwi
- Brocoli
- Căpșuni
- Varză de Bruxelles
- Pepene galben
- Papaya
- Kale.
Ca să obțineți cea mai mare cantitate de vitamina C din aceste fructe și legume e mai bine să nu le gătiți, deoarece vitamina C se poate descompune din cauza căldurii; încercați să le preparați la aburi, pentru cele mai bune rezultate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
A început sezonul accidentelor pe...
Multitasking-ul poate părea eficient,...