Vacanța cu copiii, recomandări. Ce nu trebuie să lipsească din bagaj

vacanta cu copiii - FOTO: Freepick
Vacanța cu copiii este o încercare pentru tinerii părinți. Specialiștii vin cu sfaturi despre ce nu trebuie să lipsească din bagaj.

Vacanța cu copiii poate fi o provocare pentru mulți dintre tinerii părinți. Medicul pediatru Szavardi Timea Tunde a întocmit o listă cu medicamentele necesare pe care trebuie să le ia părinții cu ei în concendiu.

Vezi și: Albirea dentară, când este necesară. Pacienții se bucură de zâmbete luminoase și strălucitoare

Ce este nevoie pentru copii

Astfel, din trusa de vacanță nu trebuie să lipsească:

- cremă de protecție solară (cu SPF minim 30)

- antitermice (Paracetamol, Ibuprofen) și un termometru

- sirop de tuse (ex. sirop de pătlagină, sau iederă)

- spray de gât (pe bază de miere și extracte din plante)

- spray de nas cu apă de mare și aspirator nazal

- săruri de rehidratare orală (ex. Sunlyte, Rehysol)

- antidiareice (ex. Tasectan, Smecta)

- antiemetice (ex. Antimetil, Emetix cu extract de ghimbir)

- antialergice (ex. picături Zyrtec, sirop Aerius)

- cremă calmantă în caz de înțepături, asuri (ex. Calmiderm, Cicabio spray)

- soluții antiseptice (ex. Betadină, Apă oxigenată) și plasturi, arată medicul.

Vezi și: Retinolul și retinoizii, ingredientul de AUR anti-îmbătrânire. Ioana Marinescu: Cea mai fabuloasă descoperire. Pielea arătă fabulos, luminos

Atenție la soare

Cei mici sunt la mare risc de insolație. Cu cât e mai mic copilul, cu atât e mai mare riscul.

Și riscul există chiar dacă stă copilul sub umbrela de soare. De aceea, copiii foarte mici trebuie să poarte pălărie pe cap și trebuie dați cu o cremă de protecție solară în mod periodic, mai ales dacă intră în piscină sau în apă”, a spus Mihai Craiu, într-un clip postat pe Facebook.

Deshidratarea este una din problemele cauzate de temperaturile ridicate din zilele toride de vară. Dr Mihai Craiu atrage atenția asupra incidenței covârșitoare a dehidratării în perioada verii, mai ales la copii. 

”Vară, cald, călătorii și probleme digestive cu febră și deshidratare. Cam acestea sunt elementele ce au definit în ultimele zile "încercările" prin care trec părinții români cu ai lor copii”, arată medicul pediatru Mihai Craiu.

Semnele care ne arată dacă boala diareică este gravă

Medicul pediatru Mihai Craiu a întocmit o listă cu semnalele la care părinții trebuie să fie atenți.

Cum recunoaștem dacă o boală diareică, la un copil mic, este gravă?

După estimarea gradului de deshidratare...

Deshidratare severă înseamnă prezența a două din următoarele:

Copilul este letargic sau inconștient

Nu poate bea deloc sau bea extrem de puțin

Are ochii foarte "înfundați în orbite"

Pliul cutanat este persistent sau foarte "leneș"

Deshidratarea ușoară este atunci când:

Copilul este agitat, iritabil fără motiv

Bea cu sete evidentă

Ar bea anormal de mult față de cât bea de obicei

Ochii sunt "încercănați", puțin "înfundați în orbite"

Pliul cutanat este discret "leneș"

Citește mai departe AICI

Cum se manifestă boala diareică acută

Odată cu vara vine și sezonul bolii diareice acute, boală ce este determinată de microbi, viruși și paraziți. Este o afecțiune infecțioasă, cu transmitere digestivă prin alimente și apă.

Transmiterea bolii diareice acute se face prin intermediul mâinilor murdare, a apei provenite din surse nesigure, a fructelor și legumelor nespălate sau incorect spălate, a alimentelor pregătite și păstrate în condiții neigienice, a alimentelor contaminate, a vectorilor (muște, gândaci, rozătoare).

Această afecțiune debutează, de obicei brusc, cu scaune frecvente semiapoase sau apoase, febră, vărsături, dureri abdominale (crampe, colici).

Datorită pierderilor de apă și minerale, prin scaune și vărsături, apar amețelile, o stare de slăbiciune marcată, dureri de cap și oboseală accentuată.

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel