Tuberculoză: a crescut numărul deceselor din cauza pandemiei COVID

Plămâni. Foto: Pexels
Numărul deceselor provocate de tuberculoză a crescut din nou pentru prima dată după o pauză de peste 10 ani din cauza pandemiei COVID, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Situaţia actuală pare departe de o posibilă ameliorare, întrucât un număr tot mai mare de persoane nu ştiu că suferă de această maladie, că pot să se trateze şi să se vindece, a avertizat OMS în raportul său anual despre tuberculoză pe anul 2020. OMS estimează că aproximativ 4,1 milioane de persoane suferă de tuberculoză dar nu au fost diagnosticate sau nu au fost oficial declarate tuberculoase, o cifră în creştere netă faţă de cele 2,9 milioane de persoane aflate în această situaţie în anul 2019.

Pandemia de COVID-19 a anulat anii de progrese înregistrate la nivel mondial în lupta contra tuberculozei, o maladie cauzată de bacilul tuberculozei şi care afectează cel mai adesea plămânii.

Potrivit raportului, anul trecut au fost înregistrate 214.000 de decese cauzate de tuberculoză în rândul persoanelor seropozitive (faţă de 209.000 în 2019) şi 1,3 milioane de decese cauzate de tuberculoză în rândul altor persoane (faţă de 1,2 milioane în 2019). Totalul victimelor este de aproximativ 1,5 milioane, o situaţie care "trimite omenirea înapoi în anul 2017", potrivit OMS.

"Acest raport ne confirmă temerile că perturbarea serviciilor de sănătate esenţiale din cauza pandemiei ar putea să înceapă să anuleze anii de progrese obţinute contra tuberculozei", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

"Este o veste alarmantă, care trebuie să servească drept semnal de alarmă la nivel mondial în privinţa nevoii urgente de a investi şi de a inova pentru a compensa lacunele în materie de diagnostic, tratament şi îngrijiri medicale acordate milioanelor de persoane afectate de această maladie veche, dar evitabilă şi tratabilă", a adăugat directorul general al OMS.

India şi Indonezia

Creşterea numărului de decese periclitează strategia OMS, care şi-a fixat obiectivul de a reduce cu 90% numărul morţilor de tuberculoză şi cu 80% rata de incidenţă a tuberculozei până în 2030, în raport cu 2015. Or, potrivit previziunilor OMS, numărul persoanelor care dezvoltă tuberculoză şi mor din cauza acestei boli ar putea fi încă "şi mai mare în 2021 şi în 2022".

Pe lângă lockdown-urile care au complicat accesul pacienţilor la centrele medicale, impacturile negative ale pandemiei de COVID-19 asupra serviciilor esenţiale de luptă împotriva tuberculozei sunt numeroase, deoarece pandemia de coronavirus a acaparat personalul medical, precum şi resursele financiare şi tehnice. Numărul persoanelor nou diagnosticate şi declarate tuberculoase de către autorităţile statale a scăzut astfel la 5,8 milioane în 2020, comparativ cu 7,1 milioane în 2019, ceea ce reprezintă o scădere cu 18% în raport cu nivelul raportat în 2012.

Ţările care au contribuit cel mai mult la reducerea mondială a cazurilor confirmate de tuberculoză între 2019 şi 2020 sunt India, Indonezia, Filipine şi China. Aceste ţări şi alte 12 state au cumulat 93% din scăderea totală a cazurilor confirmate la nivel mondial. Oferta de tratamente preventive împotriva tuberculozei a avut la rândul ei de suferit: circa 2,8 milioane de persoane au avut acces la astfel de tratamente în 2020, în scădere cu 21% faţă de anul precedent.

În plus, numărul persoanelor tratate pentru o tuberculoză rezistentă la medicamente a scăzut cu 15%, de la 177.000 în 2019 la 150.000 în 2020, ceea ce echivalează cu doar o treime din totalul celor care au nevoie de astfel de tratamente.

Cheltuielile mondiale consacrate serviciilor de diagnosticare, tratare şi prevenire a tuberculozei au scăzut şi ele, de la 5,8 miliarde de dolari la 5,3 miliarde de dolari, o sumă care reprezintă mai puţin de jumătate din obiectivul mondial de finanţare a luptei contra acestei maladii, care este de 13 miliarde de dolari pe an până în 2022, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel