Tratamentul cu ultrasunete ar ameliora tremorul la pacienții cu Parkinson

Pacientă
Ultrasunetele pot ameliora mișcările musculare involuntare atât de debilitante pentru persoanele cu Parkinson și cu „tremor esențial” – cea mai frecventă tulburare de mișcare - , arată un mic studiu.

Cercetători italieni au descoperit că tratamentul cu ultrasunete pare să amelioreze mișcările musculare involuntare pe care le au persoanele cu Parkinson și cu „tremor esențial". Tratamentul se numește „ecografie focalizată" și este o procedură non-invazivă, care nu implică incizii.

„Aplicarea clinică a acestei tehnici pentru bolile neurologice este o noutate absolută. Puțini pacienți știu de această opțiune de tratament și nu există multe centre specializate dotate cu tehnologia necesară", a declarat autorul studiului, dr. Federico Bruno, radiolog la Universitatea L'Aquila din Italia, într-un comunicat. Acesta a mai amintit, potrivit webmd, că ecografia focalizată a primit aprobarea FDA (Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente) în urmă cu trei ani ca tratament de control al tremorului.

Ultrasunete, Parkinson. Opinia medicilor americani

Medicul Rachel Dolhun, vicepreședinte de comunicații medicale pentru Fundația Michael J. Fox din New York, afirmă: "Exercițiile, medicamentele și terapiile chirurgicale, cum ar fi stimularea profundă a creierului sunt toate posibilitățile de luat în considerare ".

Specialiștii din SUA susțin că "exercițiile și medicamentele nu funcționează întotdeauna" și "în timp ce stimularea profundă a creierului (DBS) vizează aceeași zonă a creierului ca și ultrasunetele, este extrem de invazivă. Chirurgii trebuie să intre în craniu și în piept pentru a introduce fire, electrozi și un generator de impulsuri de tip stimulator".

Rachel Dolhun avertizează că pacienții cu probleme de inimă și sângerare pot fi neeligibili pentru această procedură. La fel și cei cu probleme de memorie și de gândire.

Ultrasunete, Parkinson. Rezultatele cercetării

Cercetătorii italieni au urmărit 39 de pacienți, care aveau vârsta medie de 65 de ani, timp de puțin peste un an după tratamentul cu ultrasunete. 21 aveau Parkinson, restul aveau tremor esențial (ET), un tip comun de tremor care poate afecta mâinile, brațele, picioarele, capul, trunchiul și chiar limba. În medie, participanții prezentau tremor de mai bine de un deceniu. Niciunul nu a răspuns la tratamentele standard. 

Rezultatul: 37 dintre cei 39 de pacienți au prezentat o ameliorare imediată și semnificativă a tremorului, iar acea ușurare a avut loc în următorul an. La participanții cu ambele afecțiuni s-au sesizat îmbunătățiri ale calității vieții.

Cercetătorii spun că tratamentul este disponibil doar la câteva centre specializate din întreaga lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel