Toxiinfecția alimentară: ce este, simptome și tratament. Alimentele care o provoacă. Dorobăț: Prevenția înseamnă mare atenție la tot ceea ce mâncăm

toxiinfectia alimentara - foto:freepik @benzoix&elena loran
EXCLUSIV
Ce este toxiinfecția alimentară. Care sunt metodele de tratament și de prevenție, care sunt simptomele și de ce sunt cauzate.

Toxiinfecția alimentară - Toxiinfecțiile alimentare sunt afecțiuni digestive, care pot crea neplăceri serioase în traiul zilnic. Ele sunt adesea cauzate de bacterii sau toxine prezente în alimente și pot duce la o serie de simptome, de la disconfort abdominal și senzație de greață la manifestări severe care necesită intervenție medicală urgentă.

În această serie de afecțiuni, cunoașterea factorilor de risc, a modalităților de prevenție și a tratamentelor corespunzătoare poate face diferența între o recuperare rapidă și complicații grave. Aprofundând aceste subiecte și discutând cu experți în domeniu, putem obține o perspectivă mai clară și informații esențiale despre aceste probleme digestive, sprijinind astfel eforturile de prevenire și gestionare a acestor afecțiuni.

În cadrul unui interviu, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL ce sunt toxiinfecțiile alimentare și, mai mult, cum le putem trata și preveni.

Ce este toxiinfecția alimentară?

Una dintre întrebările principale pe care mulți și le pun este legată de ceea ce reprezintă, de fapt, o toxiinfecție alimentară. Dr. Carmen Dorobăț ne-a explicat că aceasta este o infecție digestivă, cauzată de bacterii sau de toxinele pe care acestea le eliberează. Manifestările variază de la dureri abdominale și greață până la simptome severe, cum ar fi vărsături și diaree, care pot duce la dezechilibre hidroelectrolitice, necesitând tratament spitalicesc.

”Este vorba despre o infecție digestivă, în momentul în care consumăm un aliment, care, fie conține bacterii, fie conține toxina unei anumite bacterii.

Toxiinfecțiile alimentare sunt determinate de bacterii, indiferent prin ce mecanism, și pot îmbrăca ca și formă clinică sindromul digestiv, începând cu dureri abdominale și poate senzații de greață, până la manifestări grave, iar aici este vorba de scaune diareice multiple, vărsături multiple, care duc la dezechilibre hidroelectrolitice, dezechilibre care impun categoric internarea în spital și reechilibrare pe cale intravenoasă, câteodată chiar în compartimente terapie intensivă”, ne-a explicat Carmen Dorobăț.

Cum se tratează și cum o putem preveni?

Tratamentul pentru toxiinfecția alimentară depinde de cauza acesteia. Medicul a subliniat importanța izolării bacteriilor implicate și a administrării corecte de antibiotice, alături de medicație simptomatică pentru a trata disconfortul abdominal și greața. Prevenția joacă un rol crucial, cu accent pe igiena alimentară și controlul datelor de expirare.

”Se tratează în funcție de cauza toxiinfecției alimentare și ideal este, ca să avem un pacient bacterial izolat, care se izolează, fie în coprocultura pacientului, fie se evidențiază din alimentul respectiv și atunci putem da un antibiotic, vis-a-vis de o anumită bacterie.

Dacă suspicionăm, în funcție, evident, de rezultatele de laborator, implicarea aceasta de ordin bacterial, se administrează un antibiotic care să acopere bacteriile la care noi ne gândim că ar putea fi implicate, pentru ca acest antibiotic să fie activ. Iar pe lângă antibiotic, se dau medicații simptomatice, care vizează dureri abdominale, care vizează senzația de greață și, bineînțeles, atunci când este cazul, se administrează intravenos perfuzii, ca să reechilibrăm organismul, în urma pierderilor de apă și de electroliți.

Prevenția înseamnă mare atenție la tot ceea ce mâncăm. Spălatul pe mâini cu apă și săpun - esențial. Să mâncăm alimente din locuri controlate, din punct de vedere epidemiologic. Să ne ferim de tot ceea ce înseamnă preparare de alimente din locuri pe care nu le cunoaștem.

Care ar putea fi alimentele cel mai des incriminate?

Este vorba de carne, este vorba de ouă, lapte și derivate. De aceea, foarte important este să ne uităm și pe termenul de expirare, în momentul în care achiziționăm un produs alimentar.

Și pentru că ne aflăm în perioadă de post, cu atât mai mult, la astfel de produse care se cumpără mai puțin, trebuie să fim mai atenți în aceea ce privește momentul expirării”, ne-a mai declarat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist.

Există remedii acasă?

Când vine vorba de remedii acasă pentru formele ușoare de toxiinfecție alimentară sau enterocolită acută, abordarea poate varia în funcție de gravitatea simptomelor resimțite de fiecare persoană.

Pentru dureri abdominale și senzație de greață ușoară, medicația simptomatică poate oferi unele ameliorări. De obicei, această medicație poate fi recomandată și telefonic de către medicul de familie.

Vezi și: Peste 5.000 de buncăre de protecție civilă în România. Lista acestora și harta interactivă. "Trebuie să avem grijă de liniștea noastră!"

Este important de menționat că orice tratament la domiciliu ar trebui să fie aplicat cu atenție și sub supravegherea unui specialist medical, mai ales în situații de sănătate fragilă sau în cazul copiilor. Severitatea și evoluția afecțiunii pot varia considerabil de la un pacient la altul, de aceea este esențial să se monitorizeze simptomele și să se ceară sfatul medicului înainte de a începe orice tratament la domiciliu.

"Pentru formele ușoare, acestea se pot remedia acasă, în sensul că, dacă este vorba numai de dureri abdominale și senzație de greață, atunci cu medicație simptomatică, pe care o poate da și telefonic medicul de familie, da, ele se pot trata acasă, dar depinde foarte mult de severitatea pe care o îmbracă forma de boală, iar această formă de boală categoric variază de la pacient la pacient", ne-a mai spus prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel