Telemedicină în Epilepsie: cel de-al nouălea aparat video EEG din rețea a fost instalat la Brașov

Epilepsie
Asociația Cluburilor Lions România și rețeaua de Telemedicina în Epilepsie au inaugurat în Brașov cel de-al nouălea aparat EEG din rețea, conectat la un server de mare capacitate. 

Aparatul a fost achiziționat din fondurile obținute prin organizarea în 2019, pentru al doilea an consecutiv, a celui mai mare cros în sprijinul persoanelor cu epilepsie din ţară, Epilepsy Challenge.

Până de curând, reţeaua era la dispoziția pacienților din orașele București, Oradea, Cluj-Napoca, Suceava, Bacău, Sibiu, Craiova, Timișoara și zonele vecine. Aparatul care va servi zona Brașovului a fost instalat la clinica Neuromedica și va fi folosit pentru un diagnostic complet și corect al pacienților cu epilepsie. La inaugurare a fost prezent și prof. dr. Florin Amzica, neurofiziolog de talie mondială, profesor la Université de Montréal.

„Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui mare pas pentru sprijinul cât mai multor persoane cu epilepsie din țara noastră. Am reuşit să strângem o comunitate de susţinători: pacienți, membri din familie, medici şi asistenţi sau, pur și simplu, oameni care au dorit să facă un bine,chiar dacă nu cunosc pe nimeni cu această afecțiune. De asemenea, mulțumim sponsorilor care au fost alături de noi mereu. Cu ajutorul dumneavoastră am reușit să ne îndeplinim promisiunea pe care am facut-o la demararea proiectului Epilepsy Challenge, de a crește accesul la diagnostic și tratament modern pentru persoanele cu această afecțiune. Misiunea noastră continuă și, pe lângă extinderea rețelei de aparate EEG din țară, ne dorim ca împreună sa putem îndeplini și cel de-al doilea obiectiv al nostru, înființarea unui centru de sprijin psihologic pentru adolescenţii cu epilepsie şi pentru părinţii care au copii cu acest diagnostic,” a declarat Dr. Bogdan Florea, neurolog, coordonatorul proiectului Telemedicină în Epilepsie din România.

Epilepsia este afecţiunea sistemului nervos central care permite apariţia unor crize tranzitorii ce tulbură activitatea cerebrală. Oficial sunt înregistrate 130.000 persoane cu epilepsie, dar numărul real în România se apropie de 400.000.

Proiectul Telemedicină în Epilepsie

Obiectivul principal al inițiativei Telemedicină în Epilepsie este creșterea accesului la diagnostic și tratament modern pentru persoanele cu epilepsie, mai ales pentru cei care locuiesc în zone îndepărtate geografic de centre universitare sau slab deservite medical. Prin Rețeaua de Telemedicină în Epilepsie pacienții vor beneficia de dosare medicale cu istoricul și analize EEG complexe și repetate. Datele vor fi stocate pe un server central, la care au acces și alți medici epileptologi care pot să își ofere experienta în interpretarea datelor. Mai mult decât atât, conectarea cu alte centre de excelență din lume (Montreal, Copenhaga, Geneva) face posibil schimbul de informații între medici specialiști, oferind astfel o a doua sau chiar o a treia opinie competentă, pentru cazurile dificile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel