Sorina Pintea, în spitalele din Brăila. Ministerul Sănătății va face investiții

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea FOTO: DC Media Group
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a declarat mulțimită de Spitalul Județean de Urgență din Brăila. Ea a verificat cum au fost cheltuiți banii, dar și cum a evoluat unitatea medicală după ultimul control din martie.

Sorina Pintea a început vizitele la spitalele de psihiatrie din țară. Primul a fost cel din Brăila, acolo unde a fost prezentă azi. Ea s-a declarat mulțumită de ce a găsit acolo.

„Secţia arată normal pentru una de profil, are 140 de paturi şi 139 de pacienţi internaţi. Au personal angajat în limita superioară a normativului. Aici lucrează doi medici şi 24 de asistente. Zilele acestea au mai fost scoase la concurs şase posturi de asistente. De asemenea, vor mai fi scoase la concurs patru posturi de infirmiere. Am discutat cu personalul medical despre posibilitatea alocării de fonduri pentru investiţii în infrastructură, dar şi despre modificările legislative viitoare în vederea îmbunătăţirii actului medical pentru pacienţii psihici”, a declarat Sorina Pintea, citată de agerpres.ro.

Tot azi, în vizită la Spitalului Județean de Urgență Brăila, ea a arătat că unitatea medicală a evoluat din martie, de la ultima ei vizită.  

„În 18 martie, când am fost, am vizitat partea mai urâtă a spitalului. Acum, cu siguranţă, văzând Maternitatea, am observat şi faptul că există circuite, că este limitată vizita pe anumite secţii, că este foarte curat şi se vede că nu a fost făcut curat astăzi. M-am uitat un pic pe rata infecţiilor asociate actului medical, iar acolo sunt foarte puţine, pentru că se respectă, în sfârşit, nişte reguli, deci nota creşte la 8,5”, a declarat Pintea.

Peste opt milioane de lei, penur aparatură medicală

Ministrul Sănătăţii a efectuat pe 18 martie o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, despre care auzise că „ar avea ceva probleme”, ocazie cu care a declarat că acordă acestei unităţi spitaliceşti nota 6 din punctul de vedere al infrastructurii. Ea a promis atunci că va veni în luna august să verifice ce s-a făcut și să verifice ce se întâmplă cu banii de investiții.

Ministerul Sănătăţii a alocat anul acesta peste 8 milioane de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila pentru achiziţia de aparatură medicală, iar Sorina Pintea a venit personal marţi, la Brăila, pentru a vedea în ce au fost investiţi aceşti bani.

„M-am întors la Brăila în august, aşa cum am promis la vizita anterioară. Am vrut în mod special să mă întâlnesc cu medicii de aici. Am analizat împreună cu aceştia situaţia resursei umane din unităţile sanitare din judeţ, deoarece avem specialităţi deficitare. Ministerul Sănătăţii a luat deja mai multe măsuri în acest sens, printre care şi dublarea locurilor pentru rezidenţi în anul 2018, faţă de 2016. Am mai discutat despre programul de tromboliză şi mă bucur că de la implementarea acestuia, în luna martie, au fost efectuate cu succes 24 de proceduri iar pacienţii sunt recuperaţi.

Am mai vrut să verific modul în care au fost cheltuiţi banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru investiţii", a spus ministrul.
Pintea a menţionat că a discutat cu medicii brăileni despre situaţia aprovizionării cu medicamente a spitalului judeţean şi derularea programelor de sănătate.

Sorina Pintea a vizitat şi Maternitatea Brăila, care a fost reabilitată în 2017 printr-un împrumut al Ministerului Sănătăţii la Banca Mondială şi a anunţat cu această ocazie că, după finalizarea achiziţiei de incubatoare, în jurul datei de 15 septembrie, ministerul va repartiza 15 incubatoare pentru Brăila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel